Comercianţii care îşi vând produsele în piaţă sunt obligaţi să afişeze preţurile produselor şi să utilizeze doar cântare verificate metrologic, se arată într-o hotărâre aprobată, joi, de Guvern. De asemenea, comercianţii trebuie să asigure permanent curăţenia la locul de vânzare, să nu expună mărfurile în afara spaţiului alocat şi să nu ofere produsele la vânzare înainte şi după deschiderea pieţei. Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, hotărârea privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, care stabileşte regulile generale de exercitare a formelor specifice de comerţ cu amănuntul şi prestări servicii în zonele publice, precum şi cerinţele minime de dotare necesare realizării acestor activităţi. Potrivit actului normativ, tipurile de pieţe ce pot fi organizate în zone publice sunt cele agroalimentare, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte, talciocurile. Pieţele pot funcţiona numai în baza unui autorizaţii eliberate de autorităţile publice locale, după obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare şi a celorlalte aprobări necesare. În zonele publice îşi pot desfăşura activitatea persoanele juridice care comercializează produse cu amănuntul, asociaţiile familiale şi persoanele fizice autorizate, inclusiv meşteşugarii, producătorii agricoli individuali şi asociaţiile acestora, care vând propriile produse agricole şi agroalimentare, precum şi orice persoană fizică ce vinde, ocazional, bunurile proprii în pieţe organizate. Actul normativ interzice, însă, vânzarea în piaţă a substanţelor toxice, inflamabile sau explozive, precum şi a armelor de foc şi a muniţiei. Administratorul pieţei va fi obligat să asigure producătorilor agricoli un număr de cântare egal cu cel al locurilor de vânzare, inclusiv cântare cu o capacitate de peste 30 kilograme. Pieţele, cu excepţia celor în care se vând animale vii, vor avea spaţii pentru depozitarea mărfurilor şi a ambalajelor, bazine pentru spălarea legumelor şi a fructelor, fântâni cu jeturi de apă potabilă, locuri de parcare, puncte de colectare a deşeurilor şi toalete publice. Piaţa va funcţiona după un program care va fi afişat la loc vizibil, în punctele principale de acces. Executivul a mai stabilit că activităţile de comerţ pot fi desfăşurate şi în pasaje, drumuri publice şi străzi, cu condiţia să satisfacă o nevoie stringentă a populaţiei, să nu afecteze circulaţia pietonilor sau a mijloacelor de transport, să nu polueze mediul şi să nu împiedice libera concurenţă. Administratorii care nu asigură un număr suficient de cântare vor fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 10 şi 15 milioane lei. Pentru pieţele care funcţionază fără autorizaţie eliberată de autorităţile publice locale, amenda este cuprinsă între 80 şi 100 milioane lei. Contravenţiile vor fi constatate de persoanele împuternicite în acest scop de prefect, de preşedintele consiliului judeţean, de primar şi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Guvernul precizează că aceste reglementări se vor aplica şi în cazul pieţelor private. Hotărârea de guvern va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.