În prag de Sfinte Sărbători, sinistraţii din judeţul Timiş au nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a trece peste situaţia dificilă în care se află. Cei care vor să le aline cu puţinul lor durerea pot să se alăture Televiziunii Transilvania, care a iniţiat o campanie de strângere de ajutoare. Astfel, orădenii sunt aşteptaţi să aducă hrană neperisabilă, pături şi îmbrăcăminte la cortul Televiziunii Transilvania, amplasat în faţa magazinului Crişul, de pe strada Republicii, sau la sediu, pe strada Traian Moşoiu nr. 10. Campania de strângere va începe vineri dimineaţă, la ora 10.00, şi se va încheia seara, la ora 20.00.