Actorul danez Mads Mikkelsen, premiat anul trecut la Festivalul de Film de la Cannes şi care interpretează rolul celebrului doctorul Hannibal Lecter în serialul "Hannibal", de la AXN, spune că tratează fiecare rol ca pe o provocare supremă.

Fost dansator profesionist, înnobilat cu titlul de cavaler al Danemarcei, Mads Mikkelsen este unul dintre cei mai în vogă actori ai momentului, interpretând rolul Hannibal în serialul cu acelaşi titlu, care este difuzat în prezent şi în România, la televiziunea AXN. Mads Mikkelsen spune că nu încearcă să îi copieze pe alţi actori care l-au interpretat în trecut pe Hannibal, respectiv Anthony Hopkins şi Gaspard Ulliel. "Nu încerc să copiez ce s-a jucat deja, însă nici nu mă pot detaşa complet de acest personaj. Hannibal este un om îndrăgostit de artă şi gastronomie şi urăşte tot ce este banal. Însă, în acest serial, acţiunea se petrece înainte de momentele pe care le-aţi văzut pe marele ecran. Vorbim de începuturile lui Hannibal, pe vremea când profesa ca psiholog, ipostază pe care Anthony Hopkins n-a apucat să o joace. Prin urmare nu-l pot copia pe Hopkins, dar nici nu mi-e teamă de el. Dacă mi-ar fi frică, asta ar însemna că nimeni nu mai trebuie să-l joace pe Hamlet, nu?! Pentru că aproape toţi actorii au făcut-o!", mai spune Mads Mikkelsen. Actorul spune că îl vede pe Hannibal ca pe diavol. "Nu cred că este un psihopat, ci este chiar Diavolul în persoană. Dintotdeauna - şi nu doar eu, ci lumea în general - am fost atras de personajele negative ale istorie: Stalin, Pol Pot, Mao sau Hitler. Am vrut să înţeleg ce a fost în mintea lor şi cum au ajuns să comită acele atrocităţi", spune Mikkelsen. Actorul precizează însă că rolul Hannibal nu este provocarea supremă pentru el: "Tratez fiecare rol în parte ca pe o provocare-supremă. E adevărat că acest personaj este unul emblematic, însă, dacă m-aş gândi la asta în fiecare zi, probabil că aş paraliza". Actorul spune că niciodată nu uită că Hannibal este un monstru.