Începând de mâine şi până miercuri, 2 iulie, pe terenurile bazei sportive Astra, se vor desfăşura întrecerile turneului dotat cu "Cupa Aradului", la care vor fi prezenţi şi o serie de tenismeni orădeni, mai mult sau mai puţin cons
Sport
Ramona Vasarhelyi, medaliată cu bronz la Europenele de Karate tradiţional
După o pregătire centralizată efectuată la Bucureşti, loturile naţionale de juniori, tineret şi seniori s-au deplasat, la finele săptămânii trecute, în Lituania, la Vilnius, pentru a participa la cea de-a XXIV-a ediţie a Campionatului Eur
- 27 Iunie 2003
- Citeste
Hănescu va juca cu olandezul Schalken, în turul trei la Wimbledon
Jucătorul român de tenis Victor Hănescu îl va întâlni pe olandezul Sjeng Schalken, cap de serie numărul 8, în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Schalken a trecut, miercuri seară, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-7 (3/7), 7-6 (7/4),
- 27 Iunie 2003
- Citeste
Show baschetbalistic la Sala Sporturilor
Astăzi, cu începere de la ora 17.00, se va desfăşura la Sala Sporturilor un regal baschetbalistic, denumit "Meciul Stelelor Baschetului", care îi va reuni la Oradea pe cei mai reprezentativi jucători orădeni, alături de nume consacrate din baschetul rom&acir
- 27 Iunie 2003
- Citeste
Sâmbătă şi duminică, pe Stadionul Municipal, Turneu de fotbal rezervat juniorilor
O interesantă şi inedită competiţie rezervată juniorilor, organizată de către Direcţia pentru Tineret şi Sport Bihor cu sprijinul financiar al Primăriei Oradea, se va desfăşura, sâmbătă şi duminică, în munici
- 27 Iunie 2003
- Citeste
Fotbal S-a stabilit calendarul competiţional intern
În cadrul şedinţei de ieri a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) s-au omologat rezultatele ediţiei de campionat 2002/2003 la Diviziile A, B şi C, preşedintele FRF, Mircea Sandu, anunţând şi componenţa seriilor Diviz
- 26 Iunie 2003
- Citeste
"Somnorosul" Ronaldo...
Atacantul brazilian Ronaldo a declarat că nu a participat la celebrarea titlului naţional câştigat de Real Madrid deoarece s-a trezit prea târziu, informează AFP. "M-am trezit prea tîrziu", a răspuns Ronaldo atunci când a fost întrebat de jurnal
- 26 Iunie 2003
- Citeste
"Ei trebuie să înţeleagă că performanţa cere multe sacrificii şi renunţări!" - afirmă prof. Lucian Stance, antrenor al echipei de juniori B Petrom Marghita
Acum, la încheierea turului Campionatului Naţional de Juniori, se impune realizarea unei radiografii a echipelor bihorene participante la această întrecere. Pentru început, ne-am oprit asupra formaţiei de juniori B, Petrom Marghita, antrenată de prof. Lucian Sta
- 26 Iunie 2003
- Citeste
Mitea va fi transferat la Ajax
Impresarul Ioan Becali a ajuns la un acord de principiu cu gruparea Ajax Amsterdam în vederea transferului jucătorului Nicolae Mitea la echipa olandeză. "Mitea pleacă la Ajax. Va fi un transfer direct, fără probe", a spus Becali. Mitea va semna contractul cu Ajax s
- 26 Iunie 2003
- Citeste
România în elita a II-a a rugby-ului mondial
În cadrul congresului Federaţiei Internaţionale de Rugby, la sfârşitul săptămânii trecute, la Albena (Bulgaria), a fost confirmat faptul că România face parte din elita a doua a rugby-ului mondial. Componenţa celor două grupe: elita 1
- 26 Iunie 2003
- Citeste


