Chiar dacă ne aflăm la final de an, perioadă în care concursurile sportive fac loc bilanţurilor de tot felul, totuşi, mai sunt şi excepţii de la regulă. Una dintre acestea este competiţia de cros "Silvester Olimpic", programată, la fel ca ş
Sport
"Selecţia ar trebui să se facă la nivelul ciclului gimnazial"
Iniţiativa Agenţiei Naţionale de Sport de revigorare a sportului din licee s-a materializat în toamna acestui an, o dată cu startul primei ediţii a Campionatului Naţional al liceelor la fotbal şi baschet. Sarcina organizării etapelor judeţene le-a r
- 30 Decembrie 2003
- Citeste
Răzvan Lucescu va antrena FC Oradea?
"În proporþie de 80%, Rãzvan Lucescu va fi noul antrenor" Asemenea tatãlui sãu, care a pregãtit pentru prima datã Corvinul Hunedoara, Rãzvan Lucescu are ºi el mari ºanse sã-ºi înceapã cariera de antrenor î
- 29 Decembrie 2003
- Citeste
"Sunt convinsă că atletismul românesc va repeta succesul de la Sydney"
* afirmă Iolanda Balaş-S?ter, preşedintele FRA Finalul de an a găsit-o pe preşedinta Federaţiei Române de Atletism (FRA), Iolanda Balaş-S?ter, într-o scurtă vizită în urbea de pe Crişul Repede, descindere cu prilejul căreia "D
- 29 Decembrie 2003
- Citeste
Când va prelua CSM Oradea echipa de baschet masculin?
Acum, în prag de An Nou, se obişnuieşte ca fiecare dintre noi să-şi dorească un an mai bogat în tot ceea ce întreprinde. Pentru jucătorii echipei de baschet a Clubului Atletic Oradea, un cadou neaşteptat, însă pe deplin meritat, ar pute
- 29 Decembrie 2003
- Citeste
Sezon excelent pentru fotbal-tenisul salontan
Conducerea echipei Tengo, împreună cu principalul sponsor, a hotârât să încheie anul 2003 prin mişcare şi voie bună, organizând un turneu de fotbal-tenis pentru amatori, desfăşurat în sala de sport a Liceului Teoretic din Salonta
- 29 Decembrie 2003
- Citeste
Gala atletismului bihorean
Ca şi în anii precedenţi, "Gala atletismului bihorean", manifestare organizată de soţii Mariana şi Virgil Preda, antrenorii prin mâinile cărora au trecut numeroşi atleţi bihoreni, medaliaţi la diferite competiţii, se va desfăşur
- 29 Decembrie 2003
- Citeste
Sportivii anului la CS Goshin Kai UAMT
Karate CS Goshin Kai UAMT a stabilit ierarhia celor mai buni karateka pe anul 2003. Departajarea a fost grea, sportivii, antrenaţi de Mihai Turla (2 DAN) şi Adriana Turla (1 DAN), respectiv de antrenorul emerit Pavel Vancea (3 DAN), remarcându-se atât pe plan intern, câ
- 24 Decembrie 2003
- Citeste
Naţionala de handbal tineret, în pregătire la Oradea
Echipa naţională masculină de handbal tineret a României va sosi la Oradea în a doua zi a Crăciunului, urmând ca, pe 27 decembrie, să susţină la Sala Sporturilor, două antrenamente, primul, dimineaţa de la 10.30, iar cel de-al doilea, du
- 24 Decembrie 2003
- Citeste
Anca Wallmen, prima în ierarhia Federaţiei de karate kyokushin
O dată cu ultimul meci de la Cupa României, competiţie desfăşurată sâmbătă la Sala Sporturilor din Oradea, s-a închis şi calendarul competiţional al Federaţiei Române de Karate Kyokushin, prilej de a se întocmi clasament
- 24 Decembrie 2003
- Citeste


