A devenit un fapt obişnuit ca, la fiecare sfârşit de an, să rememorăm cele mai importante evenimente din anul ce se apropie cu paşi mari de final. Şi cum 2004 a fost plin de asemenea momente (Campionatul European de Fotbal din Portugalia, Jocurile Olimpice de Var&
Sport
"Sper să am un an mai reuşit"
Erik Lincar * S-a născut în 16 octombrie 1978, la Oradea * A evoluat la FC Bihor, Viitorul Oradea, Bordeaux, Steaua Bucureşti, Panathinaikos Atena, Akratitos (Grecia), Amkar Perm (Rusia). * 105 meciuri şi 7 goluri în Divizia A * două titluri de campion (1998 &
- 31 Decembrie 2004
- Citeste
Glume cu Jenei şi Răducanu
Marcel Răducanu a fost considerat, pe bună dreptate, un artist al fotbalului. Jucător cu o tehnică desăvârşită, Răducanu mai avea uneori, însă, obiceiul să facă un dribling în plus, în locul unei pase spre un coechi
- 31 Decembrie 2004
- Citeste
Stan este dorit de Universitatea Craiova
Printre jucătorii care figurează pe lista de achiziţii a Universităţii Craiova se află şi golgeterul lui FC Oradea, Daniel Stan, autor a opt goluri în prima parte a campionatului Diviziei B. Atacantul în vârstă de 26 de ani susţ
- 30 Decembrie 2004
- Citeste
DSJ Bihor i-a premiat pe cei mai buni sportivi ai anului
După ce, în urmă cu o săptămână, a dat publicităţii ierarhia primilor zece sportivi ai judeţului pe anul 2004, Direcţia Judeţeană de Sport Bihor a efectuat premierea respectivilor performeri, în cadrul unei festivită
- 30 Decembrie 2004
- Citeste
Principalele evenimente ale anului sportiv 2004 (III)
A devenit un fapt obişnuit ca, la fiecare sfârşit de an, să rememorăm cele mai importante evenimente din anul ce se apropie cu paşi mari de final. Şi cum 2004 a fost plin de asemenea momente (Campionatul European de Fotbal din Portugalia, Jocurile Olimpice de
- 30 Decembrie 2004
- Citeste
22,64 miliarde lei de la Consiliul Judeţean
Finanţatorii clubului FC Oradea, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, vor asigura grupării orădene un buget de 42,7 miliarde lei în anul 2005. La această sumă, legislativul judeţean va contribui cu 22,64 miliarde lei, hotărâre luată
- 30 Decembrie 2004
- Citeste
Irimia va juca la Dinamo Kiev
Dinamovistul Cristian Irimia (23 ani) a semnat un contract pe cinci sezoane, valabil din ianuarie 2005, cu gruparea Dinamo Kiev. Irimia va avea un salariu de 200.000 de euro în primul sezon, care va creşte în următorii patru ani, gruparea ucraineană punându-i l
- 29 Decembrie 2004
- Citeste
Principalele evenimente ale anului sportiv 2004 (II)
A devenit un fapt obişnuit ca, la fiecare sfârşit de an, să rememorăm cele mai importante evenimente din anul ce se apropie cu paşi mari de final. Şi cum 2004 a fost plin de asemenea momente (Campionatul European de Fotbal din Portugalia, Jocurile Olimpice de
- 29 Decembrie 2004
- Citeste
Gala Atletismului - o sărbătoare a sportului bihorean
Cel mai aşteptat moment de către atleţii bihoreni la fiecare sfârşit de an îl reprezintă cel al premierii celor mai valoroşi dintre ei, Gala Atletismului Bihorean fiind acum la a opta ediţie. Organizată de aceeaşi inimoasă familie de
- 29 Decembrie 2004
- Citeste


