Şi aici lucrurile sunt destul de limpezi, cel puţin la prima vedere. Naţionala Albionului şi Suedia sunt cotate cu prima şansă la ocuparea primelor două poziţii, singura ce ar putea să le strice socotelile fiind naţionala sud-americană, reprezentanta unei şcoli de
Sport
Grupa A
Germania şi Polonia sunt favorite În această grupă, ţara gazdă şi Polonia par a nu avea probleme în privinţa calificării, atâta timp cât Ecuador şi Costa Rica nu se anunţă adversari capabili de a răsturna ierarhii prestabilite. Chiar dacă au mai re
- 08 Iunie 2006
- Citeste
Ghinionul unora, norocul altora
Din momentul anunţării loturilor de jucători pentru turneul final, unele liste au suferit modificări, determinate de accidentări suferite de unii jucători la echipele lor de club sau chiar la acţiunile "naţionalei". Din această cauză au fost nevoiţi să declare for
- 08 Iunie 2006
- Citeste
Pele şi Maradona, la festivitatea de deschidere
Un număr de 170 de campioni mondiali la fotbal, inclusiv Pele şi Maradona, vor fi prezenţi la o paradă programată mâine, pe Allianz Arena, din Munchen, înainte de meciul de deschidere a CM 2006 dintre Germania şi Costa Rica. Trofeul de aur va fi purtat de Pele, triplu c
- 08 Iunie 2006
- Citeste
Grupa H Culoar favorabil pentru Spania
Mai mereu plecată din postura de candidată la o medalie, dar aproape totdeauna eliminată prematur, naţionala iberică are acum un culoar favorabil, cel puţin pentru această primă fază. Dominaţia fotbalului spaniol în competiţiile continentale dau speranţe suport
- 08 Iunie 2006
- Citeste
Togo, "cenuşăreasa" grupei G
În urmă cu patru ani, Franţa descindea la Mondialul asiatic din postura campioanei mondiale, dar după trei înfrângeri în grupă, "les bleus" au plecat acasă cu coada între picioare. Acum, francezii vor un parcurs cât mai lung şi cel puţin o medalie. Gazdă
- 08 Iunie 2006
- Citeste
Grupa F Bătaie mare pentru locul doi
Grupa în care figurează Brazilia are deja un loc acontat pentru optimi, pentru celălalt loc disponibil urmând să lupte Croaţia, medaliata cu bronz din 1998, Japonia, formaţie care în urmă cu patru ani a avut o aventură frumoasă şi Australia, dar selecţionata "c
- 08 Iunie 2006
- Citeste
Damore Alparea - Voinţa Macea, în barajul pentru "C"
În acest sezon, câştigătoarele Diviziei D vor trebui să dispute un meci de baraj, pe teren neutru, pentru a promova în eşalonul trei. Reprezentanta judeţului Bihor, Damore Alparea, va înfrunta pe Voinţa Macea, echipă care s-a clasat pe primul loc în Divizia D-Arad
- 07 Iunie 2006
- Citeste
Unii domină, alţii câştigă Oţelul Ştei - Frontiera Oradea 3-2 (2-1)
Stadion: Oţelul Teren: moale Spectatori: 53 Marcatori: Petriş 9, Rotar 34 şi 55 / Ciorba 38, Gorcea 90 Remarcaţi: Petriş, Rotar, Crişan/ Manea, Chebeleu Cartonaşe galbene: Petriş, Rotar, Jurcă / Eleneş Oţelul: Boc - Paşca, Clepce, Crişan, Gavra, L. Bogdan
- 07 Iunie 2006
- Citeste
Derby (doar) al orgoliilor pe Motorul
Chiar dacă s-a decis deja câştigătoarea actualei ediţii a Diviziei D la fotbal, ultimele două runde mai oferă încă partide interesante, Astăzi, de la ora 17.00, are loc penultima etapă, care programează şi derby-ul dintre echipele satelit ale FC Bihorului şi
- 07 Iunie 2006
- Citeste


