Componenţii CF Liberty Salonta vor susţine, astăzi şi vineri, două jocuri de pregătire, în compania unor adversari cu potenţial de joc diferit. În prima partidă, programată în această după-amiază, de la ora 18.00, tinerii fotbalişti pregăti
Sport
Szász Attila devine antrenor?
Nereţinut în lotul „Bătrânei Doamne” de antrenorul Marius Lăcătuş, portarul Szász Attila (foto) s-a reîntors la divizionara C Liberty Salonta, unde se antrenează alături de mai tinerii săi colegi. Experimentatul goalkeeper, originar din Valea lui M
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Jiul a rămas fără licenţă
Comisia pentru acordarea licenţelor, instanţa de fond, i-a retras, ieri, grupării Jiul Petroşani licenţa pentru sezonul 2006/2007 al Ligii I, a declarat directorul Direcţiei Licenţe şi Afilieri din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Viorel Duru. Jiul are posi
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Selecţie la fotbal
CS Voinţa Oradea face înscrieri la fotbal pentru formarea grupelor de copii şi juniori. Se primesc copii cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani. Informaţii la stadionul Voinţa, la antrenorul Patriciu Todoran, de luni până vineri, între orele 9.30-15.00 şi 16.30-
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Manchester United ţine de preţul lui Van Nistelrooij
Echipa engleză de fotbal Manchester United a anunţat, prin managerul Alex Ferguson, că nu îl va ceda ieftin pe atacantul olandez Ruud van Nistelrooy. "Puteţi fi siguri că nu vom renunţa la Ruud degeaba", a declarat Ferguson pentru site-ul oficial al lui United, din turneul p
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Suporterii Fiorentinei sunt furioşi
Aproape 2000 de suporteri furioşi ai clubului Fiorentina au blocat, luni seara, gara „Campo di Marte“ din Florenţa, pentru a protesta împotriva retrogradării judiciare a clubului lor în divizia secundă a campionatului italian de fotbal din sezonul viitor. Peroanele g
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Maria Ursente şi Dan Raţ, remarcaţi la Internaţionalele de şah ale Slovaciei
Localitatea Banska-Stiavnica a găzduit, în perioada 8-16 iulie, Internaţionalele de şah ale Slovaciei, competiţie care a reunit la start 114 sportivi din mai multe ţări europene: Cehia, România, Croaţia, Polonia, Austria, Rusia şi Slovacia. La capătul unui maraton
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Orădeanca Larisa Sfârlea, vicecampioană naţională la box
Cele mai bune senioare şi junioare din ţară au participat la Campionatul Naţional de box feminin, printre participante numărându-se şi două pugiliste de la CS Crişul Oradea. Cele două sportive, Larisa Sfârlea şi Ancuţa Mălan, componente ale secţiei de
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Terenul sintetic, aproape de finalizare
În scurt timp, gruparea salontană va beneficia de un teren sintetic modern, care va corespunde standardelor impuse de UEFA şi FIFA. Muncitorii lucrează în prezent la amenajarea suprafeţei de joc, care este situată în spatele stadionului Liberty. „Sperăm ca, zilele ur
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Performanţele notabile pentru tenismenii de la C.S. "Voinţa"
Prima jumătate a lunii iulie a consemnat obţinerea unor rezultate deosebite de către tenismenii Clubului Sportiv "Voinţa" Oradea, sportivii orădeni reuşind să se impună la turneele naţionale pe care le-au disputat în această perioadă. Carla Deac, una din reprez
- 18 Iulie 2006
- Citeste


