Continuă succesiunea liderilor în Seria Nord a Ligii a V-a. După etapa de la sfârşitul săptămânii trecute, a venit rândul Viitorului Bratca să treacă pe primul loc după victoria la scor asupra Minerului Şuncuiuş. În celălalt cap de afiş al rundei a 6-a, Progresul Sâniob şi Inter Aştileu au încheiat nedecis, la fel ca şi în precedentul meci direct.
Sport
Liga a IV-a, etapa 5 - CS Diosig şi Bihorul Beiuş, victorioase în derby-uri
Ambele derby-uri ale etapei a 5-a au fost câştigate de gazde. Atât CS Diosig, cât şi Bihorul Beiuş au câştigat la limită duelurile cu Vulturii din Săcueni, respectiv CAO. Surpriza rundei a furnizat-o Crişul Aleşd, egala Viitorului Borş, echipă cu patru remize din cinci meciuri!
- 03 Octombrie 2022
- Citeste
Biharea Vașcău - ACS Voința Ciumeghiu 7-0 (3-0) - Vășcăuanii au urcat pe podium
Revenirea lui Dorin Boca la echipa de lângă „Apa Boiului” este una mai mult decât benefică, deoarece, în urma celor două victorii consecutive, „cohanii” au luat „înălțime” urcând pe poziția a treia din clasament.
- 03 Octombrie 2022
- Citeste
FC Bihor – Gloria Bistrița 1-1 - Și-au propus puțin, au obținut puțin
Roș-albaștrii orădeni au obținut doar un punct pe propriul teren cu una dintre pretendentele la promovarea în Liga a II-a și asta din cauza faptului că, așa cum se spune de multe ori în fotbal, și-au respectat prea mult adversarul.
- 02 Octombrie 2022
- Citeste
Turul I prelimnar din Liga Campionilor la polo - Victorii pe linie pentru CSM Oradea
Noua echipă de polo construită de CSM Oradea în această vară a arătat forate bine în primele trei meciuri oficiale pe care le-a câștigat fără drept de apel. Bihorenii s-au impus în fiecare meci susținut în propriul bazin la finele săptămânii trecute.
- 02 Octombrie 2022
- Citeste
Superliga Naţională de şah, la Oradea - O echipă bucureşteană a câştigat ambele întreceri
CSU ASE Superbet Bucureşti este clubul care s-a impus atât la feminin cât şi la masculin în cadrul competiţiei care s-a desfăşurat la Oradea, în perioada 21-30 septembrie.
- 02 Octombrie 2022
- Citeste
Rezultate din Liga a IV-a
Meciurile etepei a 5-a din Liga a IV-a s-au încheiat cu următoarele rezultate:
- 02 Octombrie 2022
- Citeste
Marcel Laza este noul campion balcanic master la semimaraton
După cele două medalii obținute cu echipa României la Mondialele de Atletism și Europenele de Alergare Montană din această vară, sportivul master Marcel Laza, legitimat la CS ˝Bihorul˝ Beiuș, încheie anul cu un succes individual: aur în proba de semimaraton a Campionatului Balcanic!
- 02 Octombrie 2022
- Citeste
Lotus Băile Felix - Sportul Șimleu 1-1 (0-1) - Au obținut un singur punct cu ultima clasată
Lotus Băile Felix s-a poticnit în această etapă, pe teren propriu, tocmai în fața lanternei roșii după un joc, per ansamblu, modest și a reușit să obțină un punct abia spre finalul întâlnirii.
- 02 Octombrie 2022
- Citeste
Tenismeni șteieni în Arad - Alexandra Popa a câștigat Cupa „Helvetica-Intersport”
Printre tenismenii prezenți la finalul săptămânii trecute la Arad s-au numărat și jucători de la CS TC „Iris” Ștei, iar Alexandra Popa s-a clasat pe primul loc, cucerind trofeul pus în joc la categoria 10 ani fete.
- 30 Septembrie 2022
- Citeste


