Victoria rămâne o noţiune străină pentru echipa din Valea lui Mihai şi după etapa a IX-a. Deşi a evoluat pe teren propriu, Fink Fenster a trebuit să se mulţumească cu o remiză în faţa Olimpiei Satu Mare, echipă care nu trece nici ea prin cele mai fericit
Sport
Surpriză la Ţeţchea
Două dintre cele trei meciuri ale etapei a VIII-a din Divizia D, disputate sâmbătă, s-au încheiat nedecis. Derby fără goluri la Marghita, între Bihoreana şi Minerul Ştei, ambele echipe contabilizând a patra remiză în acest campionat. Surpriză de proporţii
- 02 Octombrie 2006
- Citeste
Michael Schumacher este iarăşi "number one"
Cursă plină de suspans în Marele Premiu al Chinei, cei doi protagonişti ai luptei pentru titlul mondial, Michael Schumacher şi Fernando Alonso, oferind o dispută plină de dramatism. La final, fericit a fost pilotul german, care a trecut pe primul loc la general, la egalitate de
- 02 Octombrie 2006
- Citeste
Văsâi a fost în tribună
La meci a fost prezent şi Adrian Văsâi, care se află în discuţii cu FC Bihor pentru postul de antrenor principal. Văsâi a venit însoţit de impresarul Marin Mitran şi a urmărit jocul de la tribuna dezafectată, a II-a, alături de preşedintele clubului or
- 02 Octombrie 2006
- Citeste
Vocea antrenorilor "Parcă nici n-am fost pe teren"
Urmele accidentului rutier în care a fost implicată echipa medieşeană în această vară au fost vizibile la Varo Sandor. Ieşit recent din spital după o nouă intervenţie chirurgicală la picior, antrenorul medieşean a ţinut să fie prezent la Oradea chiar dac
- 02 Octombrie 2006
- Citeste
Răbufnire de orgoliu a "roş-albaştrilor" FC Bihor Oradea - Gaz Metan Mediaş 4-0 (2-0)
Stadion: Municipal Gazon: bun Spectatori: aproximativ 500 Marcatori: Fele 17, Cipău 45, 49, Lupaşcu 62 Remarcaţi: Miculescu, Lupaşcu, Cipău Cartonaşe galbene: Pătraşcu 41, Fele 51 / Curtean 35, C. Prodan 57 FCB: Lăzăreanu - Muscă, Lupuţ, Pătraşcu, C. B
- 02 Octombrie 2006
- Citeste
Pătraşcu şi Fele nu joacă la Mioveni
FC Bihor a primit două avertismente la meciul cu Gaz Metan Mediaş, dar ambele cu efecte pentru runda viitoare. Florin Pătraşcu şi Fele Sandor au fost sancţionaţi cu cartonaş galben sâmbătă, al patrulea din acest campionat, ceea ce le va atrage o etapă de suspendar
- 02 Octombrie 2006
- Citeste
Romario va juca în Australia
Fostul atacant al naţionalei Braziliei şi al echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, Romario, va juca patru meciuri în campionatul australian, pentru formaţia Adelaide United şi va încasa pentru fiecare 40.000 de euro. Romario, în vârstă de 40 de ani, campion mondial cu
- 30 Septembrie 2006
- Citeste
Frontiera-Tengo rămâne pe podium
Campionatului Naţional de fotbal-tenis a programat, la Lupeni, cea de-a VIII-a etapă. După o competiţie disputată, echipa Frontiera-Tengo, condusă de Gheorghe Grădinaru, şi-a consolidat clasarea pe cea de-a treia treaptă a podiumului. Avându-i în componenţă
- 30 Septembrie 2006
- Citeste
"Episodul VIII", în Campionatul Judeţean
Campionatul Judeţean de fotbal a ajuns la etapa a VIII-a, partidele acestei rude fiind programate, mâine, de la ora 16.00. Vor exista şi două excepţii. Astfel, partida Cariera Vărăşeni - Juventus Oradea (programată la Dobreşti), va începe la ora 11.00, iar jocul
- 30 Septembrie 2006
- Citeste


