Sport
Toacsen şi-a încheiat socotelile cu CSM
La finalul partidei CSM D&C - Ştiinţa Bacău, antrenorul oaspeţilor, Gabriel Armanu, a recunoscut că nu se aştepta la o replică atât de dârză din partea gazdelor. "Echipa din Oradea a reuşit astăzi un joc bun, poate cel mai bun din acest campionat. Noi am avut un start bun de partidă, dar le-am permis gazdelor să revină în joc. Jocul a fost echilibrat şi mă bucur că, la final, am reuşit să ne impunem. La startul sezonului, ne-am propus clasarea pe un loc de cupele Europene, dar dacă vom fi în grafic nu ne vom da deoparte nici din lupta pentru titlu".
- 15 Decembrie 2008
- Citeste
Aproape de o mare surpriză: CSM D&C Oradea - Ştiinţa Bacău 33-35 (12-15)
CSM D&C Oradea a trecut pe lângă o mare surpriză în etapa a XIII-a a Ligii Naţionale la handbal masculin, ultima a turului. Chiar dacă a întâlnit ocupanta poziţiei secunde din clasament, Ştiinţa Bacău, echipa orădeană a reuşit un joc foarte bun, fiind foarte aproape să contrazică "calculele hârtiei". Până la urmă, experienţa mai mare a echipei moldave avea să conteze, Ştiinţa impunându-se la final cu 35-33 (15-12). În urma acestui rezultat, şansele de menţinere în primul eşalon ale echipei orădene sunt tot mai mici, CSM D&C Oradea terminând turul pe ultimul loc.
- 15 Decembrie 2008
- Citeste
Dănuţ Coman a ajuns la FC Braşov
Portarul Dănuţ Coman a fost prezentat oficial la FC Braşov, el semnând un contract pe patru sezoane şi jumătate. Goalkeeperul în vârstă de 29 de ani era liber de contract după ce a refuzat prelungirea angajamentului cu Rapid.
- 13 Decembrie 2008
- Citeste
Van der Sar şi-a prelungit contractul
Portarul olandez Edwin van der Sar şi-a prelungit pentru încă un sezon înţelegerea cu gruparea Manchester United şi va rămâne la clubul de pe Old Trafford până în iunie 2010, informează site-ul oficial al campioanei Angliei. Goalkepeer-ul olandez în vârstă de 38 de ani se află la gruparea din Manchester din 2005, atunci când a fost transferat de la Fulham pentru 5 milioane de lire sterline.
- 13 Decembrie 2008
- Citeste
Adriano a venit beat la antrenament
Atacantul brazilian Adriano s-a prezentat în stare de ebrietate la antrenamentul echipei Internazionale Milano, iar antrenorul Jose Mourinho nu i-a permis să participe la şedinţa de pregătire, informează presa italiană.
- 13 Decembrie 2008
- Citeste
Motorul are meci uşor cu Finnforest Comăneşti
Echipa de fotbal feminin încheie mâine un tur de campionat zbuciumat, pe parcursul căruia s-a pus deseori problema desfiinţării sale ca urmare a problemelor financiare cu care se confruntă. Motorul pune punct primei jumătăţi a întrecerii cu un meci pe teren propriu, pe care are toate şansele să-l câştige.
- 13 Decembrie 2008
- Citeste
Liga Naţională la handbal masculin
- 13 Decembrie 2008
- Citeste
Se prefigurează o nouă înfrângere
CSM D&C Oradea - Ştiinţa Dedeman Bacău
Ultima etapă a turului aduce la Oradea ocupanta locului II în clasamentul Ligii Naţionale, Ştiinţa Bacău. Partida dintre CSM D&C Oradea şi Ştiinţa Bacău se va disputa astăzi, de la ora 10.00, la sala de sport din Sântandrei.
- 13 Decembrie 2008
- Citeste
Divizia A la baschet masculin
- 13 Decembrie 2008
- Citeste


