Casa Tineretului DEMKI din Debrețin a găzduit un meci de șah între selecționatele a două orașe înfrățite așa cum sunt Oradea și Debrețin. Organizatorii competiției au fost Clubul Prietenii Șahului din Debrețin, respectiv Asociația Județeană de Șah Bihor, în timp ce sponsorii evenimentului au fost Karsol, respectiv Electrofor Oradea (director Dan Mihai Carțiș).
Sport
Liga a IV-a - Fără derby-uri în play-off, ultima etapă în play-out
Etapa 11 din play-off programează meciuri aparent liniştite, cu primele clasate favorite la victorie. Totuşi, CS Oşorhei se mobilizează bine pe teren propriu, mai ales că la Alparea vine liderul Crişul Sântandrei, iar Foresta Tileagd a pus probleme serioase în tur lui CS Diosig, cu care a încheiat nedecis. Bihorul Beiuş caută reabilitarea după o perioadă nefastă, chiar dacă Olimpia Salonta rămâne o echipă incomodă în ciuda punctajului mai slab, în timp ce Vulturii Săcueni are prima şansă în faţa studenţilor orădeni.
- 25 Mai 2023
- Citeste
Ultima etapă în Liga a V-a - Miză doar în Seria Nord
Două necunoscute, ambele în Seria Nord, mai sunt în Liga a V-a înaintea ultimei etape, programate duminică. Este vorba despre câştigătoarea seriei şi participanta la barajul de promovare, poziţii pentru care se luptă câte două echipe.
- 25 Mai 2023
- Citeste
Unirea Ungheni - FC Bihor 1-1 - Rezultat de calificare pentru roș-albaștri
Fotbaliștii de la FC Bihor au remizat 1-1 (0-0) în deplasare cu Unirea Ungheni în manșa tur a semifinalei din cadrul barajului de promovare în Liga a II-a. În aceste condiții totul se va decide în returul care se va desfășura mâine, de la ora 17.30, pe Stadionul Iuliu Bodola din Oradea.
- 25 Mai 2023
- Citeste
CSM Oradea - Steaua București - Cu spatele la zid
Echipa orădeană de polo este obligată să câștige meciul 3 al finalei Superligii Naționale dacă își dorește să rămână în viață. Partida se va desfășura astăzi, cu începere de la ora 19.00, la Bazinul Ioan Alexandrescu din Oradea.
- 25 Mai 2023
- Citeste
CSM CSU Oradea - U BT Cluj-Napoca - „Se poate întâmpla orice”
Oradea și Cluj se vor duela în meciul 5 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin. Scorul general după 4 meciuri disputate este 2-2, fiecare dintre cele două echipe fructificându-și avantajul terenului propriu. Meciul 5 se va desfășura astăzi, de la ora 18.30, la Oradea Arena iar antrenorul Cristian Achim este de părere că meciul este deschis oricărui rezultat.
- 24 Mai 2023
- Citeste
Turneu de juniori în premieră la Padel Oradea Arena - Un campion la sqaush a câștigat la seniori
Etapa 5 din Circuitul Padel Arena Oradea a cuprins în premieră și uin turneu de juniori, pe lângă competiția seniorilor.
- 24 Mai 2023
- Citeste
Campionatul Județean de minifotbal - AEK Oradea și-a păstrat titlul de campioană
Campionatul Județean de minifotbal Bihor are aceeași campioană ca și în stagiunea precedentă în primul eșalon valoric. AEK Oradea și-a trecut în palmares al optulea titlu din nouă posibile pe plan județean.
- 24 Mai 2023
- Citeste
Memorialul Teodor Silaghi & Nicolae Talpoș la box - Pugiliştii Basti Box Salonta au dominat competiţia
În parteneriat cu Primărioa Salonta şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, CS Basti Box Salonta a organizat, la finele săptămânii trecute, Memorialul Teodor Silaghi & Nicolae Talpoș, competiţie pugilistică internaţională la care 15 salontani au reuşit să se impună la 15 categorii.
- 24 Mai 2023
- Citeste
U BT Cluj-Napoca - CSM CSU Oradea 86-80 - „Am forțat numeroase aruncări de la distanță”
Oradea a pierdut și meciul 4 din cadrul finalei Ligii Naționale de baschet masculin astfel că, pentru a se decide noua campioană a României, se vor disputa cel puțin încă două jocuri, scorul general fiind 2-2. Una dintre explicațiile înfrângerii găsite de Cristian Achim este exagerarea cu care elevii săi au încercat să finalizeze din afara semicercului. U BT s-a impus în meciul 4 cu scorul de 86-80 (22-21, 26-17, 17-24, 21-18).
- 23 Mai 2023
- Citeste


