Rezultate previzibile în runda a 18-a din eşalonul patru. * Aproape de o surpriză a fost Oţelul Ştei, care a condus liderul neînvins al campionatului, dar până la urmă Luceafărul a avut forţa să revină şi să se impună, la limită, în ultimul minut! * Urmăritoarele orădenilor au avut parte de confruntări încheiate cu victorii clare. * Izvorul Cociuba Mare şi-a făcut norma de cinci goluri şi în duelul cu Tricolorul Alparea, Unirea Valea lui Mihai a dispus la scor de neprezentare de Victoria Avram Iancu, Bioland Paleu a făcut scorul rundei pe seama văşcăuanilor, iar Crişul Aleşd a trecut de Stăruinţa Săcueni după un joc spectaculos, cu goluri multe. * După multă vreme, jucătorii Vulturului Dobreşti au avut ocazia să se bucure pentru o victorie, a doua din acest campionat. Dobreştenii au surclasat Nova Cordău şi au predat ultimul loc Granitului Nucet, învinsă fără drept de apel de Frontiera. * Singura remiză s-a consemnat la Ţeţchea, unde Cetatea a condus cu 2-0, dar s-a văzut egalată în doar trei minute. Locadin putea să şi câştige, dar portarul oaspeţilor, Gheţe, a parat o lovitură de la 11 metri în minutul 85.
Sport
Aproape de punctajul maxim
Cele şase echipe bihorene angrenate în Campionatul Naţional de fotbal rezervat echipelor de juniori au avut un sfârşit de săptămână aproape perfect, cinci dintre ele terminând învingătoare disputele, doar juniorii B ai FC Bihor remizând pe teren propriu cu omologii de la Bega Timişoara.
- 31 Martie 2009
- Citeste
Rezultate din Liga a IV-a
- 30 Martie 2009
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 30 Martie 2009
- Citeste
"Dublă" Brawn GP, la Melbourne!
Pilotul britanic al echipei Brawn GP, Jenson Button, şi coechipierul său, brazilianul Rubens Barrichello, au ocupat, în această ordine, primele două poziţii ale Marelui Premiu al Australiei, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care a avut loc ieri, la Melbourne.
- 30 Martie 2009
- Citeste
CSM Oradea şi Steaua merg 'umăr la umăr'
În Superliga Naţională de polo, lupta pentru titlul de campioană a ediţiei 2008-2009 ar putea fi una "la fotografie". După disputarea, în Capitală, a celui de-al patrulea turneu final, campioana ultimelor două ediţii, CSM Oradea şi Steaua Bucureşti se află la egalitate de puncte, echipa orădeană beneficiind de avantajul întâlnirilor directe. La trei "lungimi" de cele două echipe se află Dinamo Bucureşti, care speră să răstoarne ierarhia în ultimele două turnee finale.
- 30 Martie 2009
- Citeste
"Acest om e ruşinea arbitrajului românesc"
- 30 Martie 2009
- Citeste
FC Bihor II, abonată la remize
Echipa secundă a FC Bihor s-a specializat în remize în acest retur. Sâmbătă după-amiază, pe Stadionul "Iuliu Bodola", orădenii au obţinut un rezultat similar şi cu Gloria II Bistriţa (0-0), bifând astfel al treilea egal consecutiv şi al şaptelea din acest campionat.
- 30 Martie 2009
- Citeste
Au încheiat în forţă sezonul regulat!
În etapa a XXVI-a a Diviziei A la baschet feminin, ultima a sezonului regulat, CSM Universitatea Oradea a întâlnit, sâmbătă, la Arena "Antonio Alexe", echipa SCM "U" Craiova. Meciul a fost câştigat de echipa gazdă cu 74-58 (34-19, 10-9, 19-15, 11-15), care în urma acestui succes, a încheiat pe locul 7 în clasament şi va juca în prima fază a play-off-ului cu BC Teleorman Alexandria.
- 30 Martie 2009
- Citeste
Divizia A la baschet feminin
- 30 Martie 2009
- Citeste


