* Penultima rundă din eşalonul patru a fost una fără rezultate ieşite din comun. * Firesc, primele clasate au repurtat victorii la scoruri categorice. * Victoria Avram Iancu s-a ţinut bine în faţa Luceafărului mai bine de o oră, dar în ultima parte a meciului liderul s-a dezlănţuit, punctând de cinci ori. * La o diferenţă similară s-a impus şi Unirea Valea lui Mihai în duelul de acasă cu Tricolorul Alparea. * Detaşat au mai câştigat Izvorul Cociuba Mare, Bioland Paleu şi Cetatea Biharia în faţa codaşelor Vulturul Dobreşti, Nova Cordău şi Biharea Vaşcău * Condusă în două rânduri, Stăruinţa Săcueni a scos până la urmă, "in extremis", un punct pe terenul Frontierei. * Şi Oţelul Ştei a avut forţa să revină, ba chiar să câştige, după ce Crişul Aleşd s-a aflat în avantaj. * Aproape de un rezultat pozitiv a fost şi o altă grupare din zonă, Granitul Nucet, care a cedat la limită la Ţeţchea.
Sport
Juniorii D susţin meciul decisiv!
Turneul zonal de la Oradea, rezervat juniorilor D (născuţi în 1996), se va încheia astăzi. Favorită la calificarea în faza următoare este echipa clubului organizator, FC Bihor. Victorioşi în precedentele partide, cu CSŞ Caransebeş (4-0) şi Jiul Petroşani (4-1), tinerii jucători orădeni sunt mari favoriţi la câştigarea grupei, fapt care le-ar asigura calificarea în etapa următoare.
- 02 Iunie 2009
- Citeste
Răzvan Lucescu a început munca la "naţională"
Noul selecţionar al României, Răzvan Lucescu, a convocat 23 de jucători pentru meciul cu Lituania din preliminariile Campionatului Mondial 2010. Faţă de precedentele acţiuni ale echipei naţionale de fotbal, lotul, care s-a reunit ieri, a suferit modificări substanţiale.
- 02 Iunie 2009
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 02 Iunie 2009
- Citeste
Liga I Frutti Fresh: Unirea Urziceni, la un pas de fericire
Ultimele trei partide ale penultimei etape din Liga I au răsturnat complet situaţia în privinţa titlului de campioană. Învinsă pe teren propriu de FC Braşov, Dinamo a pierdut titlul şi este foarte aproape de a pierde şi locul II, în timp ce Unirea Urziceni este la un singur punct de împlinirea unui vis considerat imposibil la startul sezonului: titlul de campioană naţională. FC Timişoara n-a rezistat iureşului din repriza secundă al ialomiţenilor şi, dacă nu va primi înapoi cele 6 puncte de la TAS, va termina pe III, dacă le va primi şi dacă se va impune la Braşov, poate fie cuceri titlul (dacă Unirea pierde cu Steaua), fie să încheie pe locul II şi să prindă locul în preliminariile Ligii Campionilor.
- 02 Iunie 2009
- Citeste
Antrenorii de înot au primit "interzis" la Bazinul Olimpic
Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" a găzduit, ieri, finalele competiţiei de înot "Cupa 1 Iunie", organizată de PSD Oradea. Profitând de prezenţa unor VIP-uri la această competiţie, mai mulţi antrenori de înot care-şi desfăşurau aici activitatea au iniţiat o acţiune de protest împotriva CS Municipal Oradea, administratorul actual al bazei.
- 02 Iunie 2009
- Citeste
Supremaţie orădeană la beach-volley
Pe terenul amenajat în incinta Ştrandului Municipal din Oradea s-a desfăşurat, în perioada 28-31 mai, prima ediţie naţională a turneului de volei pe plajă "Cupa 1 Iunie". Competiţia a fost organizată de Direcţia pentru Sport Bihor, Federaţia Română de Volei, CS Beach-Volley Transilvania, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu". Au fost prezente aproape 100 de echipe, 27 la întrecerea rezervată amatorilor şi 64 la profesionişti.
- 02 Iunie 2009
- Citeste
Vocea antrenorilor - "Băieţii au înţeles importanţa meciului"
- 01 Iunie 2009
- Citeste
Orădeanul Dianu, salvatorul oapeţilor - CF Liberty Salonta - Arieşul Turda 2-2 (1-1)
- 01 Iunie 2009
- Citeste
Au scăpat de emoţiile retrogradării!
- 01 Iunie 2009
- Citeste


