În perioada anilor 1980-1990, fotbalul beiuşean (seniori şi juniori)cunoaşte frumoase rezultate, dând o serie de jucători unor echipe divizionare cum ar fi Dumitru Ile, Vasile Găvruţa, Titus Pavel, Petrică Cotrău, Ioan Zahan, Emil Vinter şi, nu în ultimul rând, Remus Ganea, ajuns în naţionala olimpică de tineret a României.
Sport
Rusia a câştigat CE de baschet feminin
Reprezentativa Rusiei, deja câştigătoare în 2003 şi 2007, a câştigat pentru a treia oară Campionatul European de baschet feminin, după ce s-a impus în faţa Turciei, scor 59-42 (33-23).
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Zece românce în top 200 WTA
România are zece reprezentante în primele 200 de jucătoare ale lumii, conform clasamentului WTA, dat publicităţii luni, cel mai bine clasată fiind Alexandra Dulgheru, pe poziţia 38.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Adversarul lui Bute a venit în România
Pugilistul francez Jean-Paul Mendy a declarat pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", la sosirea în România, că în partida cu Lucian Bute, contând pentru titlul mondial, versiunea IBF, va întâlni un campion, însă a precizat că este pregătit pentru această confruntare.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Un nou titlu naţional pentru Bianca Lazăr Fazekaş
Campionatele Naţionale de atletism pentru juniori I s-au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Bucureşti. La startul întrecerilor s-au aliniat 341 de sportivi (134 la feminin şi 207 la masculin), legitimaţi la 93 de cluburi din întreaga ţară.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Stretea a plecat la Debrecen
Deşi CSM Oradea a izbutit să înfiinţeze, începând cu acest an, echipa secundă tocmai pentru a da posibilitatea tinerilor jucători să aibă meciuri în picioare, gruparea orădeană a pierdut una dintre speranţele de viitor, Mate Stretea.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Djokovic, numărul 1, după triumful de la Wimbledon
Novak Djokovic este, începând de ieri, numărul 1 în ierarhia celor mai buni tenismani profesionişti, după ce sârbul l-a învins în finala turneului de la Wimbledon chiar pe deţinătorul trofeului şi fostul lider mondial Rafael Nadal. Sârbul este al 25-lea lider din istoria ATP.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Juventus oferă 40 de milioane de euro pentru Aguero
Clubul Juventus Torino este dispus să plătească 40 de milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile atacantului argentinian Sergio Aguero, anunţă publicaţia italiană Gazzetta dello Sport.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Luceafărul se reuneşte la baza proprie
Promovată în premieră în Liga a II-a, Luceafărul Oradea începe astăzi pregătirile pentru sezonul 2011-2012. Echipa orădeană se va reuni la ora 10.30 la noua sa bază sportivă de la Sânmartin, unde, pe lângă antrenamente, va disputa şi jocurile de pe teren propriu.
- 04 Iulie 2011
- Citeste
Începuturile fotbalului beiuşean (I)
În urmă cu 90 de ani, la 12 iulie 1921, un grup de tineri beiuşeni a pus bazele primului club de fotbal numit "Aurora", condus de renumitul profesor vulcanist Ioan Buşiţia - preşedinte şi dr. Emil Pop - secretar.
- 04 Iulie 2011
- Citeste


