A devenit o obişnuinţă ca, în perioada verii, grupuri de voluntari din diverse colţuri ale lumii să dea o mână de ajutor familiilor nevoiaşe din România, şi nu numai, care beneficiază de o locuinţă prin programul Asociaţiei Habitat pentru Umanitate. În aceste zile, 14 voluntari americani, cu vârste cuprinse între 16 şi 62 de ani, îşi aduc aportul la finalizarea ultimelor locuinţe din Voltaire, astfel ca beneficiarii să se poată muta în casă nouă în cel mai scurt timp.


