Proiectul "I Create" al Fundaţiiei Sfinţii Trei Ierarhi, în parteneriat cu Societatea de Scleroză Multiplă Bihor, demarat în urmă cu aproape o lună, se apropie de final. Cei zece voluntari europeni se află pe ultima sută de metri cu lucrările, după ce pe parcursul a patru săptămâni au luat parte la întâlniri, au vizitat judeţul, dar şi alte localităţi sau oraşe din ţără şi, nu în ultimul rând, au muncit pentru a da o mână de ajutor celor care au nevoie.


