Ministerul Finanţelor Publice va achita, în perioada următoare, de la bugetul de stat, datorii în valoare de circa 5.000 de miliarde de lei ale spitalelor faţă de furnizorii de medicamente. Valoarea totală a datoriilor se ridică la aproximativ 9.000 de mili
Social
La Valea lui Mihai, între dreptul de proprietate şi dreptul de folosinţă
Nouă specialişti agricoli şi pământurile lor mişcătoare Conform prevederilor Legii nr. 18/1991, nouă specialişti agricoli de la Valea lui Mihai aveau să primească adeverinţe prin care li s-a stabilit, conform textului din adeverinţ
- 04 August 2003
- Citeste
Persoanele cu dizabilităţi au acces gratuit la ştrand
În ultima sa şedinţă, din 30 iulie, Consiliul Local a hotărît că toate persoanele cu dizabilităţi, fizice sau mentale, membre ale Societăţii Umbrela a Persoanelor cu Handicap Asociate Regional-Bihor (S.U.P.H.A.R.) să beneficieze de acces
- 04 August 2003
- Citeste
Unii pensionari vor beneficia de cote lunare de energie electrică gratuită
În ultima sa şedinţă, Guvernul a decis ca pensionarii din unităţile care au aparţinut fostului Minister al Energiei Electrice, Regiei Autonome "Renel" sau Companiei Naţionale de Electricitate să beneficieze, începând cu 1 aprilie 2003, de o c
- 04 August 2003
- Citeste
Şedinţă specială la UNCMRR
Organizaţia UNCMRR - jud. Bihor din MApN convoacă toţi membrii şi nemembrii la o şedinţă specială pentru a aduce la cunoştinţă participanţilor rezultatul şedinţei comune a conducerii UNCMRR al MApN, MI, SRI şi SPP cu preş
- 02 August 2003
- Citeste
Vara... pompierii îşi numără tresele
Ieri, la sediul Brigăzii de Pompieri "Crişana", a avut loc festivitatea de înaintare în grad, de la gradul de căpitan la cel de maior, a 4 ofiţeri. Astfel, cpt. Ioan Avrămuţ, cpt. Lucian Bârzan, cpt. Marius Smolinschi - comandantul Detaşamentului
- 02 August 2003
- Citeste
Protest, cu vacile legate de gardul păşunii
Dispute vechi revin în actualitate Aproximativ 50-60 de persoane din Borod, care fac parte din Asociaţia Urbarială Borod, au protestat, ieri, într-un mod original: au ieşit, pe păşune, cu vacile şi au legat cornutele de gardul păşunii. Paşni
- 02 August 2003
- Citeste
Ingeniozitatea românului nu cunoaşte margini!
De ce apar diferenţele mari de consum de apă la unele blocuri de locuinţe? Iată o întrebare la care vom încerca să dăm un răspuns în cele ce urmează. În primul rând, trebuie să vă spunem că, în ultimele s
- 02 August 2003
- Citeste
Telefonul cititorului: Există vreo reglementare care interzice udatul balconului?
Aceasta este întrebarea pe care ne-a pus-o, de la capătului firului, doamna Szoke Eleonora, domiciliată în Oradea, Aleea Călinului nr. 7, bloc X 1, ap. 35. Dar să vedem ce ne spune domnia sa: "Este foarte cald afară, temperaturile din termometre au înregist
- 02 August 2003
- Citeste
Staţie de măsurare a gazului, la Oradea
Până în vara anului viitor, în municipiul de pe Criş va exista o staţie de reglaj şi măsurare a gazului metan, cu potenţial de alimentare a întregului oraş, inclusiv a zonei industriale. Contractul de construire a respectivei staţii a f
- 02 August 2003
- Citeste


