În mai puţin de o lună, va intra în vigoare Legea 107/2004 care aduce câteva modificări actului normativ ce reglementează sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Începând cu a doua pa
Social
Săptămâna culturală pentru nevăzători
Începând de azi, timp de o săptămână, Asociaţia Nevăzătorilor bihoreni organizează "Zilele Homer". În cadrul acestui festival cultural se vor organiza mai multe spectacole de teatru, concerte simfonice, concursuri de cultură general
- 10 Mai 2004
- Citeste
Cu dragoste, pentru cei care ne pot fi părinţi
În acest an, 2004, asociaţia noastră a primit trei sponsorizări, datorită cărora am putut duce la capăt câteva acţiuni, menite să ajute, pe unii dintre pensionari, astfel: Prima sponsorizare a fost efectuată de Sindicatul Sinteza, al c
- 07 Mai 2004
- Citeste
Morcovul electoral colorează supa săracului
Încă înanite de ora prânzului, zeci de pensionari orădeni, unii copleşiţi de vârsta înaintată, alţii, de boală, s-au aşezat la rând, ca nişte elevi, în curtea şcolii unde au fost deschise centrele de distribu
- 06 Mai 2004
- Citeste
Spaţii speciale pentru alăptarea copiilor
Angajatorii - indiferent că sunt de stat sau particulari - sunt obligaţi să asigure două pauze salariatelor care alăptează, pentru a-şi hrăni copilul, până când acesta împlineşte un an, precum şi spaţii pentru alăpta
- 06 Mai 2004
- Citeste
Negocieri suspendate
Federaţia Sindicatelor Libere din unităţile de textile, tricotaje, confecţii şi pielărie, cauciuc, încălţăminte, membră a CSDR, face cunoscut eşecul eforturilor de a semna Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură ş
- 06 Mai 2004
- Citeste
Un loc de relaxare pentru nevăzători
Nevăzătorii din Bihor, Sălaj şi Cluj au strâns bani, mână de la mână, timp de mai mulţi ani, astfel că, de săptămâna trecută, au o cabană numai pentru ei. "Vila fără gânduri" a fost inaugurată j
- 06 Mai 2004
- Citeste
"Mită electorală" la cei mai săraci în oală
În cursul zilei de azi, de la ora 14.00, va începe distribuirea tichetelor valorice de hrană pentru pensionarii orădeni care, în luna decembrie 2003, au avut o pensie de 1,5 milioane de lei. Distribuirea acestora se va face până în data de 21 mai a.c., la
- 05 Mai 2004
- Citeste
Linie telefonică gratuită pentru viitorii pensionari
Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale va avea, începând de luni, 3 mai, o linie telefonică gratuită - telverde. Pensionarii care vor avea orice fel de întrebare legată de ieşirea la pensie, vârsta limită
- 01 Mai 2004
- Citeste
Voluntari pentru bunici
Fundaţia Ruhama din Oradea a iniţiat un program de voluntariat, care se va desfăşura, cu precădere, în cadrul serviciilor de asistenţă socială la domiciliu pentru persoanele vârstnice. Astfel, orice persoană, care doreşte să-şi
- 01 Mai 2004
- Citeste


