În scopul sprijinirii persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor va organiza, mâine, "Bursa Virtuală a Locurilor de Muncă". Locul de desfăşurare a acestui evenime
Social
Înscrieri pentru Gala Societăţii Civile
Toţi cei care, în ultimul an, şi-au canalizat energiile spre bunăstarea comunităţii în care locuiesc vor fi răsplătiţi pentru devotamentul lor în cadrul unui eveniment organizat de Gala Societăţii Civile. În acest sens, &i
- 28 Octombrie 2004
- Citeste
Doar jumătate din formularele de încălzire, completate
Aproximativ 20.200 de solicitări pentru acordarea ajutoarelor de încălzire au fost înregistrate la Direcţia de Dialog, Familie şi Solidaritate Socială, dintre care aproape 18.000 provin de la cei care se încălzesc cu energie termică, iar restul
- 26 Octombrie 2004
- Citeste
Termene stricte pentru acordarea ajutorului de şomaj
Începând cu acest an, reglementările în domeniul şomajului au adus câteva modificări în ceea ce priveşte acordarea pentru absolvenţi a indemnizaţiei de şomaj. Astfel, în cel mult 60 de zile de la data absolvirii ei, au obliga
- 26 Octombrie 2004
- Citeste
Taxe reduse pentru autorizarea furnizorilor de formare profesională
Formarea profesională a adulţilor se poate realiza numai de către persoane juridice, iar în cazul uceniciei, şi de către persoane fizice, autorizate potrivit OG 129/2000 ca şi furnizori de formare profesională. Aceştia organizează programe de form
- 26 Octombrie 2004
- Citeste
În apartamentele orădenilor, apa "caldă" curge de pomană
Fie că locuim la parter, la etajul I, III, IV sau VIII, în unele zone ale oraşului, apa, care dimineaţa ar trebui să fie caldă, curge rece. Cinci, zece sau chiar douăzeci de minute din timpul dedicat toaletei suntem nevoiţi să-l petrecem în faţ
- 23 Octombrie 2004
- Citeste
În atenţia membrilor Uniunii Judeţene a Pensionarilor Bihor
Pensionarii care solicită ajutor bănesc şi sunt membri ai UJP Bihor, care au venituri până la 2.000.000 lei sunt aşteptaţi să se prezinte la sediul Uniunii din str. Dunărea nr. 18, de luni până vineri, între orele 10.00-12.00, pâ
- 22 Octombrie 2004
- Citeste
Loteria locuinţele sociale
Începând din data de 15 octombrie, timp de o lună, acei orădeni cu o situaţie materială precară şi cu o situaţie locativă incertă ar putea să-şi încerce norocul la loteria ?dosarelor pentru locuinţe sociale?, lista cu
- 19 Octombrie 2004
- Citeste
Ne-aţi solicitat, vă răspundem
Pensia, deocamdată, nu se modifică "Sunt pensionată din 1 septembrie 2001 şi mă numesc Morar Ana, din oraşul Vaşcău. Vă scriu având o mare nedumerire referitor la majorarea pensiilor pe luna septembrie 2004, cu 9,5%, după spusele premieru
- 16 Octombrie 2004
- Citeste
Bihorenii s-au arătat neinteresaţi de locurile oferite la bursă
Ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, s-a desfăşurat Bursa locurilor de muncă pentru persoanele peste 45 de ani. Evenimentul a fost cu atât mai important cu cât este pentru prima dată când se organizează o bursă a locurilor de muncă pentru
- 16 Octombrie 2004
- Citeste


