Se apropie Sărbătorile În perioada imediat următoare, potrivit afirmaţiilor doamnei ec.drd. Cristiana Bigan, se vor efectua mai multe controale privind comercializarea produselor cel mai căutate în ajunul sărbătorilor - carne de miel, ouă, vop
Social
Prefectul va reglementa proba practică a examenului auto
Începând cu data de 15 mai, modul de desfăşurare a examenului pentru obţinerea carnetului de şofer ar putea suferi noi modificări, iar modul în care va avea loc proba practică ar putea fi reglementat de prefectul fiecărui judeţ. Cei c
- 22 Aprilie 2005
- Citeste
Asociaţia Caritas Catolica Oradea, 15 ani de activitate
În cei 15 ani de funcţionare, Asociaţia Caritas Catolica Oradea şi-a câştigat un bun renume în sfera societăţii civile. Proiecte derulate în ultimii ani, toate în slujba celor nevoiaşi, i-au adus admiraţia atât a colegilor
- 21 Aprilie 2005
- Citeste
(Pr)omisiuni fără... acoperiş
Deşi în urmă cu câteva săptămâni lista pentru locuinţe de pe Calea Aradului, întocmită de către funcţionarii Consiliului Judeţean Bihor, a fost închisă, ulterior, la cererea altor 355 de persoane, aceasta a fost completa
- 21 Aprilie 2005
- Citeste
Speranţe de medicamentele gratuite şi compensate, doar la începutul lunii
Farmaciile bihorene şi-au epuizat plafoanele la toate tipurile de medicamente compensate (50%, 90% şi 100%) încă din prima săptămână a lunii aprilie, în care au intrat în vigoare noile liste de compensare. Doar pentru bolile cronice Doar bol
- 21 Aprilie 2005
- Citeste
După Paşti, vârstnicii se vor delecta la Clubul Seniorilor
Executivul local orădean s-a angajat, în urmă cu două luni, ca pe data de 1 Mai să inaugureze primele două centre pentru persoanele vârstnice din Oradea. Cum această dată coincide cu Sărbătorile Pascale, am fost asiguraţi de cătr
- 20 Aprilie 2005
- Citeste
Consultaţii oftalmologice gratuite prin Clubul Lions
Începând de luni, 25 aprilie, timp de mai multe zile, la unele dintre unităţile şcolare din Oradea, vor fi deschise zece centre de distribuţie a celor 13.000 de tichete de consultanţă oftamologică gratuită, puse la dispoziţie de Clubul Lio
- 20 Aprilie 2005
- Citeste
Factorii poştali au suspendat greva generală
Poştaşii au reluat lucrul, ieri dimineaţă, la câteva ore după ce liderii lor au căzut de acord cu administraţia, stabilind majorarea salariilor cu trei la sută de la 1 mai, creşterea salariului minim şi acordarea unei prime de Crăciun
- 20 Aprilie 2005
- Citeste
Manifestări în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului
În perioada 16-22 aprilie 2005, în municipiul Oradea, va avea loc o serie de manifestări în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, organizate de Centrul Unic de Voluntariat Comunitar Oradea. Centrul a fost constituit printr-o hotărâr
- 19 Aprilie 2005
- Citeste
Preţuri mai mari pentru cablul TVS
Orădenii vor fi nevoiţi să scoată din buzunare mai mulţi bani pentru achitarea cablului TVS. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii firmei, aceste majorări se datorează faptului că furnizorii direcţi au crescut preţurile. &Icir
- 19 Aprilie 2005
- Citeste


