Recent, mai mulţi cetăţeni, care domiciliază în vecinătatea Parcurilor 22 Decembrie şi Petofi, s-au adresat cotidianului "Crişana" pentru a sesiza faptul că în parcurile amintite nici o cişmea nu funcţionează. Odinioară, trec
Social
Bihorenii, aproape de persoanele sinistrate
Ajutoarele umanitare donate de bihoreni au ajuns în zonele afectate de inundaţii din judeţele Bacău şi Galaţi. Până acum, la centrele de colectare a ajutoarelor deschise în judeţ s-au adunat 4.310 colete cu îmbrăcăminte şi &ic
- 04 August 2005
- Citeste
Impactul integrării europene asupra persoanelor vârstnice
Recent, Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni (BCC) - Oradea, în colaborare cu Administraţia Social Comunitară Oradea, prin Centrul Unic de Voluntariat şi cu sprijinul Casei Judeţene de Pensii Bihor, a organizat două dezbateri având ca tematică "Imp
- 04 August 2005
- Citeste
Cetăţenii solicită, gospodarii municipiului ridică din umeri
Întrebări pertinente În urmă cu câteva zile, un grup de orădeni domiciliaţi pe străzile Gala Galaction, Beiuşului şi Anatole France din cartierul Dimitrie Cantemir s-a adresat cotidianului "Crişana" pentru a sesiza starea jalnică a s
- 03 August 2005
- Citeste
Ajutoare pentru sinistraţii din Urecheşti - Bacău
Primăria municipiului Oradea a trimis, la sfârşitul săptămânii trecute, un transport de ajutorare pentru sinistraţii din zonele afectate de inundaţii din Moldova. Acesta a constat în 1.260 de saci de îmbrăcăminte şi înc
- 02 August 2005
- Citeste
În atenţia beneficiarilor de ajutor social
Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Bihor informează că, având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 47 din 1 iunie 2005, referitoare la unele măsuri care trebuie luate pentru punerea în apl
- 02 August 2005
- Citeste
Din suflet pentru suflet
Recent, un grup de 25 de copii proveniţi din familiile sinistrate din judeţul Bacău, însoţiţi de cinci adulţi, au poposit pe meleaguri bihorene, mai precis în localitatea Sâniob, unde vor petrece un sejur de 10 zile. Iniţiativa de a dărui
- 01 August 2005
- Citeste
Copertine şi bănci pentru staţiile de autobuz
Un vis al călătorilor orădeni... Biletele de călătorie pe mijloacele de transport în comun s-au scumpit de mai multe ori în ultimul timp, iar călătorul onest aşteaptă ca acest lucru să se regăsească câtuşi de puţ
- 01 August 2005
- Citeste
Consumatorul - victima concurenţei neloiale din pieţele orădene
În ultima perioadă, în ciuda acţiunilor autorităţilor locale şi ale organelor competente, pieţele orădene rămân "oaze" ale faptelor ilicite care afectează atât consumatorul, cât şi producătorii agricoli cinsti&
- 01 August 2005
- Citeste
Cimitirul Seleuş, un loc al tuturor şi al nimănui
Lotus Market, cu mortu-n coastă?! În cartierul Nufărul, în apropierea Complexului Lotus Market, se găseşte fostul cimitir Seleuş. Din cauza vegetaţiei care a pus stăpânire peste tot, mormintele aproape că nu se mai văd. Multe locuri
- 29 Iulie 2005
- Citeste


