Un raid prin pieţele orădene este suficient pentru a face un calcul estimativ asupra cheltuielilor pe care o familie cu trei persoane le-ar avea de făcut pentru aprovizionarea cămării în vederea sezonului rece. Mâncarea de bază a românilor costă între 8.000 ş
Social
De pe Calea Clujului, pe apa Sâmbetei
Un părculeţ situat pe Calea Clujului, în apropiere de societatea Electrometal, a fost pur şi simplu vandalizat în noaptea de sâmbătă spre duminică, când persoane necunoscute au distrus aproape în întregime mobilierul stradal amplasat pe spaţiul verde. Din
- 10 Noiembrie 2005
- Citeste
Impact pune umărul la finanţarea propriilor clienţi
După Bucureşti, Constanţa şi Ploieşti, ieri a venit timplul ca şi la Oradea firma Impact să lanseze cel mai noul proiect al său numit "FinD-L - Finanţarea Directă a Locuinţei", prin care vine să ofere clienţilor un program propriu de finanţare. Pe l
- 10 Noiembrie 2005
- Citeste
Căminul Moreni, îşi va primi, în curând, locatarii
În mai puţin de o lună, autorităţile locale promit că vor preda familiilor cu venituri modeste, care nu au posibilitatea de a-şi închiria de pe piaţa liberă o locuinţă, 65 de unităţi locative amenajate în Căminul Moreni situat pe strada Moliere din
- 09 Noiembrie 2005
- Citeste
Prefectura Bihor, ţinta petiţiilor cetăţenilor nedreptăţiţi
Prefectura judeţului a pus la dispoziţia cetăţenilor un telefon la care bihorenii pot să sesizeze problemele pe care le întâmpină în relaţia cu administraţiile publice locale, cu serviciile publice descentralizate, precum şi cele legate de punerea în aplica
- 09 Noiembrie 2005
- Citeste
Audienţele Prefecturii la Aleşd
Prefectura Bihor a început, săptămâna trecută, programul de audienţe în teritoriu, o echipă a acestei instituţii deplasându-se joi, 3 noiembrie, la Aleşd. Cu această ocazie, cetăţenii din localitate sau din comunele învecinate şi-au prezentat probl
- 09 Noiembrie 2005
- Citeste
Drumul spre reabilitarea Corso-ului orădean va fi "pavat" cu falimente
Coşmarul "Keviep" îi bântuie tot mai des pe comercianţii de pe Corso, asigurările municipalităţii orădene că lucrările se vor finaliza în această lună părând să nu mai aibă acoperire. După ce săptămâna trecută au decopertat covoru
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Posturi de agent scoase la concurs
Poliţia de Frontieră Bihor scoate la concurs pentru ocuparea din sursă externă 41 de posturi de agent. Astfel, un post este disponibil la Salonta, câte 13 posturi la Oradea şi Girişu de Criş, cinci la Diosig şi nouă la Valea lui Mihai. La concurs pot participa cet
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Prea mulţi pensionari pe caz de boală şi persoane cu handicap
Prefectura va verifica, în perioada următoare, persoanele pensionate pe caz de boală şi cele cu handicap, deoarece numărul acestora este foarte mare, Bihorul ocupând locul doi pe ţară în aceasă privinţă. Astfel, la 30 septembrie 2005, erau înregistrate 52.6
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste
Două accidente grave pe şoselele din Bihor
În acest sfârşit de săptămână, pe şoselele din judeţ, s-au produs două accidente rutiere grave cauzate de neatenţia în conducere, în urma cărora patru persoane au ajuns în spital. Astfel, sâmbătă, în Pocluşa de Barcău, M.A., de
- 08 Noiembrie 2005
- Citeste


