Căminul Moreni, inaugurat încă din luna decembrie a anului trecut, va fi, în sfârşit, populat de acele familii care au primit deja sentinţe definitive de evacuare în baza Legii 10/2001. Cu toate că au avut la dispoziţie mai bine de un an pentru a se pune de acor
Social
De "Ziua mărţişorului", persoanele vârstnice au fost sărbătorite
Zilele trecute, Administraţia Social Comunitară Oradea (ASCO), în colaborare cu Uniunea Judeţeană a Femeilor şi Fundaţia "Prietenia" din Oradea, a organizat, în cadrul Centrului Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice "Ioşia" din Oradea, un spectacol art
- 02 Martie 2006
- Citeste
Sindicaliştii feroviari, "duşi cu zăhărelul"
Promisiunile reprezentanţilor Ministerului Transporturilor s-au dovedit vorbe-n vânt, toate punctele solicitate de sindicalişti şi aprobate vineri de aceştia suferind modificări în momentul semnării hârtiilor. Deşi la ultima întâlnire dintre sindicalişti
- 01 Martie 2006
- Citeste
Peste 22 milioane lei (ROL) pentru sinistraţi
Duminică, în Sala de Onoare a Muzeului Ţării Crişurilor Oradea, a avut loc scoaterea la vânzare a operelor de artă donate de creatori şi colecţionari bihoreni în vederea strângerii de fonduri pentru ajutorarea celor care au avut de suferit în urma inundaţiilor
- 28 Februarie 2006
- Citeste
Curentul electric luminează şi căsuţele rromilor din colonia satului Ortiteag
Eram încă fecioraş atunci când pe păşunea satului Ortiteag, comuna Măgeşti, şi-a stabilit domiciliul o familie de ţigani, mai exact Marcu Ciurar şi soţia sa. De unde veniseră aceşti oameni tocmai pe păşunea satului Ortiteag? Ei bine, să ne a
- 27 Februarie 2006
- Citeste
Bilanţ şi înghesuială la Casa de Pensii
În evidenţele CJP Bihor sunt 193.045 pensionari, din care 114.603 au intrat în programul de reevaluare desfăşurat anul trecut în patru etape. Dintre aceştia doar 53.941, adică 40%, s-au putut bucura de majorarea promisă. Cea mai mare creştere înregistrată
- 27 Februarie 2006
- Citeste
La limita bunului simţ
Câte o pastilă pe zi Mormanele de gunoi de pe strada Emilian Mircea Chitul cresc în dimensiuni pe zi ce trece. Pe spaţiul verde sau în apropiere de albia Crişului, depozitarea acestora se face în tihnă, fără ca cineva să se sinchisească să ia unele măsuri
- 27 Februarie 2006
- Citeste
Salarii mai mari cu 16 procente pentru feroviari
Sindicaliştii şi ministrul Transporturilor au bătut palma După numeroase tergiversări, sindicaliştii feroviari şi colegii acestora pe care îi reprezintă, salariaţii de la calea ferată, pot răsufla uşuraţi: începând cu data de 1 februarie, vor primi m
- 25 Februarie 2006
- Citeste
Soluţie temporară pentru distribuţia laptelui praf
1.200 de sugari din Oradea vor primi lapte praf, dar în cantităţi mai mici decât cele necesare. În urmă cu câteva zile, Ministerul Sănătăţii a dat undă verde pentru încheierea de acte adiţionale la contractele de anul trecut pentru achiziţionarea laptelui
- 25 Februarie 2006
- Citeste
Indiferenţa autorităţilor locale "musteşte" în căminele pentru apa menajeră
Pe strada Poieniţei, De mai bine de un an şi jumătate, strada Poieniţei se află în plin proces de modernizare. Iniţial, au fost reabilitate reţelele de apă potabilă, pluvială, după care a fost reabilitată şi canalizarea menajeră. Până aici nim
- 25 Februarie 2006
- Citeste


