Consilierii locali au aprobat, ieri, în şedinţă ordinară, indicatorii tehnico-economici privind reabilitarea Pieţei Ferdinand. Este vorba despre un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 20,8 milioane lei, ale cărui lucrări ar putea începe în primăvara anului viitor, având ca termen de finalizare un an şi opt luni.

 

Viceprimarul Mircea Mălan a prezentat, ieri, într-o conferință de presă, detaliile privind reabilitarea Pieței Ferdinand, un proiect important pentru Oradea, ai cărui indicatori tehnico-economici au fost aprobaţi ieri. „Este un proiect pe care îl vom depune pentru finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020, program în care contribuția municipiului Oradea la cheltuielile eligibile este de 2%. Valoarea totală estimată a proiectului este de 20,8 milioane de lei, din care 17,6 milioane sunt cheltuieli eligibile, restul de 3,2 milioane de lei fiind cheltuieli neeligibile. Ne dorim ca la finalul acestui proiect Piața Ferdinand să devină un spațiu public de calitate, mai atractiv pentru orădeni și pentru turiști. Totodată, urmărim să îmbunătățim mobilitatea urbană în zonă, prin anumite aspecte care țin de circulația rutieră, pietonală și cu bicicleta. Ne dorim să punem în valoare clădirile importane care sunt în această zonă, dar și să încurajăm activitățile specifice piețelor publice”, a spus viceprimarul Mircea Mălan, care a prezentat schimbările ce se vor face în zonă, intervențiile ce vor urma, precizând că circulația va fi reconfigurată într-o măsură semnificativă. Astfel, odată cu realizarea acestui proiect, strada Madach Imre nu va mai fi circulabilă rutier, iar strada Patrioților va deveni stradă cu sens dublu. Pe strada Moscovei, se va putea circula pe ambele sensuri, fiind amenajată şi o pistă pentru biciclete. De asemenea, tot pe această stradă, vor fi amenajate câteva locuri unde părinţii să poată staţiona dimineaţa sau la prânz când îşi lasă sau îşi iau copiii care învaţă la Liceul Ady Endre. În spatele teatrului, nu se va mai circula rutier, accesul fiind permis doar vehiculelor cu recuzita necesară instituţiei. Toate locurile de parcare existente azi în Piața Ferdinand vor fi anulate, fiind amenajate doar câteva locuri pentru taxi, dar fără posibilitatea ca acestea să staționeze acolo. „O bună parte din Piața Ferdinand va deveni exclusiv pietonală. Arborii Tisa din Piața Ferdinand vor fi relocaţi în Parcul 1 Decembrie, prin urmare statuile Reginei Maria și cea a lui Szigligeti Ede vor fi mult mai bine puse în valoare. Suprafețele pietonale și trotuarele aferente căilor rutiere se vor lărgi, piaţeta oferind o mai bună vizibilitate pentru clădirile din jur. În spatele teatrului, spațiul a fost astfel gândit încât să poată fi folosit pentru desfășurarea spectacolelor în aer liber”, a precizat viceprimarul Mircea Mălan. În faţa fostei Case de Modă, vor fi întâlnite mai multe stiluri arhitectonice, arhitectul Emodi Tamas insistând pentru a păstra elementele specifice anilor 1960. Piatra folosită pentru pavaj va fi din porfir, în proporţie de 85%, andezit şi granit auriu. În final, viceprimarul Mircea Mălan a precizat că proiectul de reabilitare a Pieței Ferdinand va cuprinde și reabilitarea tuturor rețelelor, iar postul TRAFO din spatele teatrului va fi amenajat în subteran.

De menţionat că, începând de ieri, timp de o săptămână, planșele care ilustrează proiectul de reabilitare se află în Piața Ferdinand, orădenii având posibilitatea să le consulte şi să-şi spună opinia.