Şaizeci de persoane au fost salvate de sub dărâmături, luni, după cutremurul puternic produs în centrul Italiei, potrivit unui bilanţ al pompierilor, citat de AFP. Conform aceleiaşi surse, majoritatea sunt din oraşul L'Aquila şi împrejurimi.

Ultimul bilanţ provizoriu al seismului menţiona 207 morţi şi 15 dispăruţi, potrivit unor surse medicale. Cutremurul s-a mai soldat şi cu 1.500 de răniţi, precum şi cu peste 70.000 de sinistraţi. Centrul Italiei a fost afectat luni dimineaţă de un cutremur violent, cel mai grav înregistrat în ultimii zece ani. Cinci români au murit în cutremurul din Italia. Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile italiene au confirmat decesul membrilor unei familii de români, între care şi un minor. Ministerul de Externe a confirmat ieri decesul a cinci persoane în tragedia din centrul Italiei. Este vorba despre o femeie, găsită luni seara sub dărâmături, o familie formată din trei persoane din localitatea San Domenico, regiunea Abruzzo, şi un minor, din aceeaşi localitate. După încheierea operaţiunilor de salvare a supravieţuitorilor, de îndată ce autorităţile italiene vor autoriza transferul corpurilor neînsufletite în vederea înhumării, Ambasada României la Roma va acorda sprijinul necesar, în limita competenţelor sale. MAE solicită românilor care se află sau cunosc conaţionali în situaţii de risc din cauza acestui seism, să contacteze misiunile României în Italia. Numărul de urgenţă al Ambasadei este 0039 345 230 24 89.