O pensionară operată pe cord din Oradea ?Sunt operată pe cord, lunar trebuie să mă prezint la control medical şi sunt sub tratament. Dar mă lovesc de o situaţie cel puţin bizară: medicul curant are program la spital şi la cabinetul particular.
Sanatate
Spitalul din Ştei,în întâmpinarea controalelor
Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, este structurat pe două secţii, care "găzduiesc" două categorii de bolnavi. Într-una sunt internate persoane care au săvârşit fapte de natură penală. În urma
- 15 Martie 2004
- Citeste
Scrisoarea zilei
Trecut şi viitor! Centrul Medical al Pensionarilor funcţionează datorită unor ajutoare din partea unor oameni inimoşi, care stimulează eforturile şi sacrificiile făcute de alţi semeni de-ai lor, care se străduiesc să ţină pe linia de
- 15 Martie 2004
- Citeste
Revendicările sindicaliştilor din sănătate au rămas, deocamdată, în aşteptare
Conducerea Federaţiei Sanitas şi sindicaliştii din teritoriu s-au întrunit, la începutul acestei luni, la Bucureşti, la întâlnire fiind prezenţi şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale d
- 15 Martie 2004
- Citeste
Se va stopa "perelinajul"prin saloane
De luni, la Spitalul Clinic Judeþean, Zilnic, în Spitalul Clinic Judeþean Oradea, aºa cum opina prof. dr. Aurel Babeº, directorul general al acestei instituþii, se perindã aproximativ 5000 de persoane, precizând cã pentru a se putea face tratame
- 13 Martie 2004
- Citeste
Concursuri pentru directorii de spitale
În sănătate, O adresă emisă de către Ministerul Sănătăţii, destinată Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, a adus, în cursul zilei de ieri, noutăţi privind organizarea şi desfăşurarea con
- 13 Martie 2004
- Citeste
Spitalul Clinic Judeţean, mai aproape de graniţele UE
Sub povara multor ani, puşi de viaţă în cârca mea, m-am văzut nevoit să bat la porţile Secţiei de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Pentru că m-a impresionat mult situaţia întâlnită aici, &ici
- 13 Martie 2004
- Citeste
Poşta medicală
Maria Zliguţ, str. Aviatorilor nr. 16, Oradea. "În urma efectuării unor analize medicale, diagnosticul pus unei femei din familia noastră a fost cancer la sân. Am încercat, apoi, tot ce poate medicina alopată să ofere. Din păcate, însă, sta
- 11 Martie 2004
- Citeste
Controale medicale pentru depistarea afecţiunilor pulmonare
Până la sfârşitul lunii martie, Campania naţională de depistare a persoanelor care suferă de boli pulmonare cronice (astm bronşic, bronşită cronică, bronşită cronică obstuctrivă etc.) include şi oraşul nostru. A
- 11 Martie 2004
- Citeste
O nouă şansă pentru copii cu diabet zaharat
Asociaţia Copiilor cu Diabet Zaharat din Bihor, ?Astradiab?, a iniţiat recent un proiect pilot cu program educativ care vizează atât profilaxia diabetului zaharat, cât şi informarea corectă a publicului cu privire la natura afecţiunii. Proiectul este realiza
- 11 Martie 2004
- Citeste


