Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor militează pentru drepturile persoanelor afectate de această boală, dat fiind că la nivel naţional Bihorul se situează, din păcate, printre judeţele cu cei mai mulţi bolnavi. Încă din anul 1994, fundaţia organizează anual, în luna mai, o manifestare amplă de sensibilizare a publicului asupra "victimelor" incurabilei afecţiuni. În acest context, începând de luni, orădenii vor avea ocazia să participe la acţiuni educaţionale desfăşurate în cadrul "Săptămânii speranţei".
Sanatate
Campanie de informare şi depistare a scoliozei
La Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea a debutat, ieri, "Campania de informare naţională şi depistare precoce a deviaţiilor coloanei vertebrale". Manifestarea, organizată de OrtoProfil, se desfăşoară pe plan naţional şi constă în consultaţii oferite de un medic specialist în mai multe unităţi şcolare. Cu acest prilej, dr. Daniel Băloium, medic chirurg în cadrul Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu", a consultat, ieri, mai mulţi elevi din clasele V-VIII, în vederea diagnosticării şi tratării precoce a deviaţiilor coloanei vertebrale.
- 15 Mai 2009
- Citeste
Semnături de la pacienţi pentru creşterea bugetului sănătăţii
- 14 Mai 2009
- Citeste
Congres de obstetrică-ginecologie la Oradea
- 14 Mai 2009
- Citeste
Elixirele naturii: Socul
- 13 Mai 2009
- Citeste
Leuşteanul scade tensiunea arterială
- 13 Mai 2009
- Citeste
Puful plopilor, o ameninţare pentru alergici
- 13 Mai 2009
- Citeste
Miere propolizată pentru căile respiratorii
- 13 Mai 2009
- Citeste
Sfaturi pentru administrarea plantelor medicinale
- 13 Mai 2009
- Citeste
Căpşunele şi proprietăţile lor terapeutice
Căpşunele conţin hidraţi de carbon, săruri de potasiu, fosfor, sodiu, calciu şi fier, vitaminele A, B1 şi B2. SUnt o sursă excelentă de enzime, săruri minerale şi vitamine.
- 13 Mai 2009
- Citeste


