Aparţinătorii bolnavilor internaţi în secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor îi vor putea vizita pe pacienţi în intervalul orar 16.00-17.00, în unele secţii programul de vizită fiind suspendat. Măsurile au intrat în vigoare de astăzi.
.jpg&w=337&h=208&zc=3)
Aparţinătorii bolnavilor internaţi în secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor îi vor putea vizita pe pacienţi în intervalul orar 16.00-17.00, în unele secţii programul de vizită fiind suspendat. Măsurile au intrat în vigoare de astăzi.
Colegiul Medicilor Bihor și Organizaţia Patronală a Medicilor de Familie Bihor nu sunt de acord cu valorile punctelor per capita şi per serviciu publicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ȋn proiectul postat ȋn transparenṭă decizională.
Părinții ai căror copiii se îmbolnăvesc au la dispoziție, de 10 ani, un serviciu care îi ajută non-stop. Peditel, un program național și internațional de asistență medicală pediatrică gratuită, a preluat anul trecut peste zece mii de apeluri pe lună, oferindu-le părinților soluții medicale și ușurându-le viața medicilor de la Urgențe.
Un comunicat postat de site-ul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor anunță calendarul întâlnirilor de lucru dintre conducerea instituției și furnizorii aflați în contract cu aceasta, pe domenii de asistență medicală.
Ministerul Sănătății a făcut luni, odată cu reluarea cursurilor, recomandări care vizează prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor prin gripă și alte viroze respitatorii.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca împreună cu partenerul său Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a manageriat, în ultimii trei ani, un proiect care a avut ca scop prevenția, screening, diagnosticarea și tratamentul cancerului de sân. Proiectul a avut o valoare de puțin peste 38.2 milioane de lei și s-a desfășurat și în Bihor.
Durerile de oase sunt situații medicale frecvente care îi îndeamnă pe pacienți să ajungă în cabinetul medicului ortoped. Dacă pentru pacienți aceasta este o situație îngrijorătoare, pentru specialist lucrurile acestea sunt comune și au și explicații medicale, dar și tratamente care sting ușor, ușor disconfortul dacă sunt corect respectate.
Ambulanțele din Bihor au avut zile grele de sărbători. În perioada 31 decembrie - 2 ianuarie, au primit 812 solicitări, cu 30% mai multe decât într-un weekend obișnuit din decembrie. Așa cu era de așteptat, cele mai multe apeluri au fost pentru colici abdominale.
Pentru că numărul infecțiilor acute repiratorii a crescut în ultima perioadă, Direcția de Sănătate Publică Bihor face o serie de recomandări pentru a le ajuta pe mămici să ofere o îngrijire adecvată micuților.
Anul s-a încheiat bine pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Acesta a primit, prin sponsorizare din partea Societății Naționale Nuclearelectrica, un Ventilator neonatal.