După evoluția spectaculoasă a numărului de cazuri de luni, de la 83 la 176, ieri, în Bihor s-au mai descoperit 14 cazuri noi, numărul celor infectați ajungând la 190. La nivel național, erau marți, 6.879 de persoane infectate și 332 de decese.

După evoluția spectaculoasă a numărului de cazuri de luni, de la 83 la 176, ieri, în Bihor s-au mai descoperit 14 cazuri noi, numărul celor infectați ajungând la 190. La nivel național, erau marți, 6.879 de persoane infectate și 332 de decese.
Începând de luni, 13 aprilie, Spitalul Pelican își deschide porțile pentru o nouă specialitate, Pediatria, care vine să completeze serviciile medicale oferite până acum, dar și cerințele și nevoile pacienților.
Explozie a numărului de cazuri de Covid-19 în Bihor. Conform grupului de Comunicare Strategică, duminică erau 83 de cazuri, iar luni dimineața numărul acestora ajunsese la 176. 13 persoane erau declarate vindecate.
37.200 de măști chirurgicale cu trei pliuri au fost distribuite ieri și astăzi de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor către medicii de familie din județ care se află în relație contractuală cu CAS Bihor, atât medicilor titulari, cât și medicilor angajați.
Prima tranșă de 50.000 de măști chirurgicale produse pentru Bihor a fost livrată ieri, 9 aprilie. Acestea vor fi distribuite către personalul din unitățile sanitare, polițiști, jandarmi și personalul ISU Crișana.
O analiză a situației actuale a salariaților din sănătate arată că 25% din cei infectați cu noul coronavirus sunt din această categorie, rata de infectare în rândul lor fiind de 20 de ori mai mare decât cea a restului cetățenilor. Dacă s-ar menține acest ritm de creștere zilnică, atunci, în 27 de zile, ar fi infectați toți salariații din sănătate.
Data de 13 aprilie va fi ziua cu cei mai mulţi morţi din cauza Covid-19 în România, arată o proiecţie matematică realizată de un institut din SUA, iar 8 mai va fi prima zi fără decese.
În Bihor, numărul cazurilor depistate a crescut în ultimele zile, în medie, cu 3 pe zi. Luni erau 52, marți 55, iar astăzi 58. Creșterea e constantă, deși numărul persoanelor testate a crescut, ajungând la 180 pe zi. În vreme ce multe persoane au ieșit din autoizolare, tot mai multe intră în carantină.
Secția de pneumoftiziologie a spitalului din Aleșd este în carantină de joi, 2 aprilie, din cauză că au fost confirmate 7 cazuri de coronavirus. Deși, au trecut de atunci cinci zile, timp în care au fost făcute cel puțin 8 informări către opinia publică de către DSP Bihor, niciuna nu a conținut informații despre ce s-a întâmplat acolo.
Weekendul care a trecut a înregistrat o premieră și pentru județul Bihor. Un bărbat de 70 de ani a decedat duminică seară după ce, pe 28 martie, fusese confirmat cu Covid-19. Astăzi s-a înregistrat un alt deces, un vârstnic de 82 de ani, fost coleg de salon cu primul bărbat decedat.