Reprezentanţii PNL şi cei ai PNL-Câmpeanu au participat, sâmbătă, la congresul extraordinar de fuziune prin absorbţie dintre cele două formaţiuni politice. Înaintea congresului comun, delegaţii celor două partide au organizat congrese se
Politica
Iliescu le-a cerut aleşilor PSD să explice cetăţenilor noua Constituţie
Preşedintele Ion Iliescu a declarat, ieri, la reuniunea aleşilor locali ai PSD, că, la referendumul din 19 octombrie, va vota "pentru Constituţia europeană a României" şi i-a îndemnat pe toţi cetăţenii ţării să facă la fel,
- 29 Septembrie 2003
- Citeste
PD sprijină PUR în disputa cu PSD
Cei peste 700 de delegaţi care au participat, ieri, la şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare al PD au adoptat în unanimitate o rezoluţie de protest faţă de decizia PSD de a împiedica accesul reprezentanţilor PUR în secţiile de votar
- 29 Septembrie 2003
- Citeste
Referendum 2003
Preşedintele Biroului Electoral a fost desemnat Ieri, ora 13.00, la sediul Tribunalului Bihor, a fost desemnat Preşedintele Biroului Electoral de circumscripţie a judeţului Bihor, în persoana donmului judecător Sorin Chiriac. Partidele politice cu reprezentare î
- 27 Septembrie 2003
- Citeste
Năstase şi Medgyessy au semnat acordul privind aplicarea Legii statutului
Premierii României şi Ungariei, Adrian Năstase şi Peter Medgyessy, au semnat, ieri, la Palatul Victoria, acordul privind aplicarea Legii statutului maghiarilor din statele vecine Ungariei. Adrian Năstase a declarat că semnarea acestui acord şi corecta sa aplicare
- 25 Septembrie 2003
- Citeste
PNŢCD dixit: Evrika! Soluţie anti-corupţie!
În conferinţa de presă de ieri, liderii creştin-democraţi bihoreni au declarat că au găsit soluţia pentru eradicarea corupţiei. Ei doresc, în eventualitatea în care s-ar reîntoarce la guvernare, să promoveze legi care să asigu
- 25 Septembrie 2003
- Citeste
Întreruperea emisiei postului Radio România Tineret pe teritoriul judeţului Bihor
Recent, deputatul PNL Cornel Popa a remis Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune o întrebare referitoare la faptul că de la începutul lunii septembrie postul Radio Romania Tineret a încetat să emită pe teritoriul jude
- 25 Septembrie 2003
- Citeste
PD va propune o lege antinepotism
PD va iniţia o propunere legislativă care va interzice angajarea şi numirea în unele funcţii în baza relaţiilor de rudenie, a declarat, ieri, vicepreşedintele PD Emil Boc. Boc a precizat că, potrivit acestei initiaţive legislative, persoanele cu f
- 25 Septembrie 2003
- Citeste
Pregătirile pentru Referendum sunt în toi!
Legea fundamentală a României, care a fost aprobată de ambele camere ale Parlamentului, urmează să fie supusă, în data de 19 octombrie, votului populaţiei, în cadrul unui Referendum naţional. În acest sens, au fost demarate deja acţiuni
- 25 Septembrie 2003
- Citeste
Uniunea pentru Reconstrucţia României a ajuns la Oradea
Uniunea pentru Reconstrucţia României (URR), un partid înfiinţat abia anul trecut în 10 iulie, şi-a lansat,joi, într-o conferinţă de presă, Organizaţia locală din Oradea. Diana Calfa, secretar general, şi Adrian Pop, vicepreş
- 22 Septembrie 2003
- Citeste


