Politica

SUA sunt aliatul şi prietenul Europei, spunea ieri micul Sarko şi, oricât de mare e puterea de peste Ocean, a trebuit să ţină seama de europeni (şi inevitabil de ruşi) când Ucraina şi Georgia au rămas doar cu speranţele după summitul NATO de la Bucureşti. Celor două ţări din spaţiul ex-sovietic li s-a aplicat acelaşi tratament: li s-a arătat o uşă care le rămâne deschisă şi li s-au făcut promisiuni ferme, dar pentru un cândva nedefinit. Umbra apăsătoare a Rusiei şi poziţiile sale fără echivoc, completate de reticenţele consecvente ale Franţei şi Germaniei, au dus la utlizarea aceleiaşi terapii pentru Baku şi Kiev. Însă cu efecte diferite. Georgia crede că a plecat cu o "promisiune istorică". Greu de ghicit însă ce-o fi în sufletul preşedintelui Iuşcenko. Parcă seamănă a înfrângere personală pentru liderul ucrainean, venit intempestiv la Bucureşti, după ce abia a fost vizitat de George W. Bush la Kiev. Sau poate vizitele consolator-încurajatoare se fac înainte. Ca o necesară anestezie pentru dezamăgiri.

Luni şi marţi, 31 Martie, respectiv, 1 Aprilie, a avut loc, la Beiuş, a XII-a ediţie a Festivalului National de Poezie "Gheorghe Pituţ". La eveniment au participat oameni de cultură bihoreni, intelectuali beiuşeni şi familia poetului. Festivalul a fost organizat de Primăria, Consiliul local, Muzeul municipal şi Casa de Cultură „Ioan Ciordaş" Beiuş, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural Naţional Bihor, Fundaţia Culturală „Augusta" Timişoara şi revista orădeană „Familia".

România a întrerupt temporar tradiţionalul joc de glenze în politica externă. Am devenit, din nou, o ţară predictibilă şi ceva mai previzibilă, iar acesta este marele câştig al declaraţiilor răspicate de la Cotroceni. Lor li se opun avocaţii duplicităţii, legaţi prin fire ştiute sau nevăzute de Moscova, cuplaţi la nebănuitele ei resurse. Ei, duplicitarii, ne ametescă cu preţul gazului rusesc, prorocesc întunericul de la Răsărit dacă nu ne vom arunca la picioarele Gazprom cerând puţină lumină. Avem însă şansa să ne spălăm trecutul de trădători eterni, ruşinea de ţară care şi-a abandonat, de-a lungul istoriei, toate alianţele în care a intrat. Iar şansa asta se cheamă, vă place sau nu, Traian Băsescu.

Trăim într-o lume consumatoristă, individualistă, atomizată total. O lume tot mai desacralizată de un sens transcendent ei. În contextul acesta, pare tot mai greu ca o idee sau, de ce nu, o ideologie să ajungă să unească nişte minţi, mai mult sau mai puţin luminate.