O asociaţie germană din domeniul conservării vieţii sălbatice a numit luni ariciul vest-european (Erinaceus europaeus) „Animalul anului 2024'', potrivit DPA.

O asociaţie germană din domeniul conservării vieţii sălbatice a numit luni ariciul vest-european (Erinaceus europaeus) „Animalul anului 2024'', potrivit DPA.
Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, își ura în secret personajul. Autorul era nemulțumit că povestirile sale polițiste l-au făcut celebru și l-au împiedicat să fie recunoscut pentru lucrările sale mai serioase, potrivit istoricului Lucy Worsley.
Tratamente menite să trateze diabetul care acţionează şi împotriva obezităţii: gestionarea acestei boli cronice, un flagel global al sănătăţii publice, intră într-o noua eră, dar există numeroase apeluri la prudenţă în ceea ce priveşte utilizarea abuzivă a acestor tratamente, relatează AFP.
Ozzy Osbourne a dezvăluit că cea de-a patra intervenţie chirurgicală suferită la coloana vertebrală l-a „dărâmat", cu această ocazie medicii descoperindu-i o tumoare care a trebuit îndepărtată, relatează luni contactmusic.com.
Un Ferrari 250 GTO din 1962 a fost vândut pentru 51,7 milioane de dolari, devenind cea mai scumpă maşină a producătorului italian vândută vreodată la licitaţie.
Autorităţile thailandeze au anunţat capturarea a peste 150 de iguane aflate în libertate în centrul regatului, unde această reptilă, care face obiectul unei interdicţii de import, ameninţă biodiversitatea locală, transmite miercuri AFP.
Autorităţile islandeze au anunţat miercuri că au în vedere posibilitatea de a pulveriza apă peste lava care ar apărea în cazul unei erupţii vulcanice, cu scopul de a o răci şi de a proteja astfel oraşul Grindavik, informează AFP.
Arheologii din Peru au descoperit patru mumii ale unor copii, despre care se crede că ar avea o vechime de cel puţin o mie de ani, într-o zonă ce a fost cândva un spaţiu ceremonial sacru, în care este situat în prezent unul dintre cele mai vechi cartiere din capitala Lima, transmite miercuri Reuters.
Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac a fost inclus de publicația britanică The Standard într-un top mondial al locurilor și experiențelor de iarnă unde se pot trăi cele mai memorabile aventuri, în afara stațiunilor de schi.
O pălărie purtată de Napoleon Bonaparte, celebrul bicorn negru cu cocarda sa roşie, albă şi albastră, a fost adjudecată duminică, la Paris, pentru 1,932 milioane de euro (inclusiv taxele), în urma unor oferte care au depăşit cu mult estimările casei de vânzări Osenat din Franţa, informează France Presse.