Un elicopter militar american de tip AH-60 s-a prăbuşit, ieri, la vest de Bagdad, a anunţat un purtător de cuvânt militar, citat de AFP. "Tot ce ştim este că un elicopter s-a prăbuşit, însă, pentru moment, nu am fost informaţi cu privire
Magazin
Concert de... linişte
Un radio londonez va difuza, vineri, concertul orchestrei simfonice care va "interpreta" în direct pentru prima oară o operă semnată de John Cage şi caracterizată prin câteva minute de linişte, informează AFP. "4 minute 33", una dintre capodoperele comp
- 14 Ianuarie 2004
- Citeste
Summitul Americilor şi-a deschis lucrările
Summitul extraordinar al Americilor, la care participă liderii din 34 de state din zonă, şi-a deschis lucrările luni seara, la Monterrey, în nordul Mexicului, relatează AFP. Reuniunea îşi propune să promoveze o dezvoltare echitabilă în regiun
- 14 Ianuarie 2004
- Citeste
Un posibil succesor al Papei apără prezervativele
Un cardinal belgian, unul dintre posibilii succesori ai Papei Ioan Paul al II-lea, a încălcat un tabu al Bisericii Catolice, declarând că, în anumite circumstanţe, prezervativele ar putea fi folosite pentru prevenirea SIDA, transmite The Guardian. Declaraţia ca
- 14 Ianuarie 2004
- Citeste
Mariah Carey susţine primul ei concert din lumea arabă
Cântăreaţa americană Mariah Carey va susţine un concert pe 24 februarie, la Beirut, aceasta fiind prima sa apariţie publică în lumea arabă, informează AFP, citând organizatorii evenimentului. Vedeta americană, care se bucură de v&a
- 14 Ianuarie 2004
- Citeste
De pe gazon la microfon
Internaţionalul David Beckham apare în videoclipul cântăreţei Ana Ann, intitulat "Copiii lumii", care va fi lansat pe 9 februarie şi a fost realizat pentru UNICEF, informează cotidianul "Daily Mirror". "David este ambasador al UNICEF şi această pies
- 13 Ianuarie 2004
- Citeste
Învăţăturile lui Şevardnadze către urmaşul său, Saakaşvili
Fostul preşedinte georgian Eduard Şevardnadze, înlăturat de la putere în luna noiembrie, apreciază că succesorul său, Mihail Saakaşvili, are în faţă un viitor dificil, relatează AFP. "Situaţia nu este atît de simplă
- 13 Ianuarie 2004
- Citeste
Fanii sunt alături de Michael Jackson
Familia lui Michael Jackson se pregăteşte să trimită o caravană de autobuze şi maşini pline cu fani pentru a-l sprijini vineri pe cântăreţ, când acesta va compărea în faţa juriului, informează BBC Online. Fratele lui Micha
- 13 Ianuarie 2004
- Citeste
Stăpânul inelului ia to(r)tul
Ultima parte a trilogiei "Stăpânul inelelor" a câştigat, sâmbătă seara, la Los Angeles, titlul de cel mai bun film, iar Peter Jackson a fost numit cel mai bun regizor în cadrul "Critics` Choice Awards", premii oferite de Broadcast Film Critics` Association
- 13 Ianuarie 2004
- Citeste
Secretele din palma alteţei sale
Prinţul Charles este dominat de mama lui, adoră să dea ordine şi are o fire ascunsă, susţine un specialist în chiromanţie căruia tabloidul britanic The Sun i-a arătat o fotografie a palmei prinţului, fără a-i spune cui aparţine.
- 12 Ianuarie 2004
- Citeste


