Prinţul Harry s-a mutat împreună cu Chelsy Davy, în apartamentul în valoare de peste 1,7 milioane de euro pe care aceasta îl are la Londra, acesta fiind un semn clar al faptului că relaţia celor doi este din nou una solidă, informează Daily Mail.
Magazin
Un tablou atribuit lui Leonardo da Vinci, scos la licitaţie
Tabloul "La Belle Ferronnière", ai cărui proprietari au afirmat întotdeauna că a fost pictat de Leonardo da Vinci, acţionând în justiţie un comerciant de artă care contesta autenticitatea lucrării, va fi scos la licitaţie, joi, 28 ianuarie, la New York, după un secol de polemici, relatează AFP.
- 25 Ianuarie 2010
- Citeste
Slayer concertează la Bucureşti
Trupa americană de trash metal Slayer va concerta la Bucureşti, pe 25 iunie, în cadrul festivalului Sonisphere, se arată pe site-ul oficial al formaţiei. Slayer este o formaţie înfiinţată în California, în 1981. Bazele trupei au fost puse de chitariştii Jeff Hanneman şi Kerry King.
- 23 Ianuarie 2010
- Citeste
Sean Penn şi Robert Pattinson, într-un film despre dramele din lumea circului
Sean Penn şi Robert Pattinson vor juca împreună în premieră, într-un film despre secretele şi dramele din lumea circului, intitulat "Water for Elephants", produs de studiourile Fox, informează variety.com.
- 23 Ianuarie 2010
- Citeste
Jay Leno revine
NBC a pus capăt războiului pentru principala emisiune nocturnă din grila sa, "Tonight Show", după semnarea unui acord în valoare de 45 de milioane de dolari, care înseamnă plecarea lui Conan O'Brien şi care îi permite lui Jay Leno să revină la cârma programului care l-a consacrat, potrivit Reuters.
- 23 Ianuarie 2010
- Citeste
Michael Douglas recunoaşte că nu a fost un tată prea bun
Michael Douglas a recunoscut, într-un interviu recent, că ar fi putut să fie un tată mai bun pentru fiul său cel mare, Cameron, aflat în prezent în închisoare, după ce poliţia americană l-a arestat şi acuzat de trafic de droguri, informează Reuters.
- 23 Ianuarie 2010
- Citeste
Nominalizaţi la premiile César 2010
"Profetul" de Jacques Audiard, distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes în 2009, a fost nominalizat la categoria "cel mai bun film" la cea de-a 35-a ediţie a premiilor César, alături de "Concertul" de Radu Mihăileanu, au anunţat, ieri, organizatorii.
- 23 Ianuarie 2010
- Citeste
Leonardo DiCaprio a donat un milion de dolari pentru victimele din Haiti
Actorul american Leonardo DiCaprio a făcut o donaţie în valoare de un milion de dolari în favoarea victimelor seismului din Haiti, a anunţat joi fundaţia "Fondul Clinton-Bush pentru Haiti", relatează AFP.
- 23 Ianuarie 2010
- Citeste
Mutu, protagonistul unui spot umanitar
Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, alături de colegii săi Alberto Gilardino şi Sebastien Frey, a realizat, ieri dimineaţă, un spot publicitar în vederea strângerii de fonduri pentru ajutorarea populaţiei din Haiti, după devastatorul cutremur de săptămâna trecută, informează fiorentina.it.
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste
Kate Moss s-a logodit
Celebrul top model Kate Moss s-a logodit cu Jamie Hince, chitaristul trupei The Kills, potrivit presei din Marea Britanie, citată de accesshollywood.com.
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste


