Poliţiştii de frontieră din Borş au depistat, ascunse într-un autoturism care se deplasa în Italia, 25.600 de ţigarete, ce urmau a fi comercializate ilegal în Italia. Valoarea totală a ţigărilor este, potrivit poliţiştilor, de aproape 9.000 de lei.
Poliţiştii de frontieră din Borş au depistat, ascunse într-un autoturism care se deplasa în Italia, 25.600 de ţigarete, ce urmau a fi comercializate ilegal în Italia. Valoarea totală a ţigărilor este, potrivit poliţiştilor, de aproape 9.000 de lei.
Două femei au fost prinse de poliţiştii beiuşeni la scurt timp după ce au înşelat un vânzător, căruia i-au dat, în schimbul unei cartele telefonice, o bancnotă de valoare mare, pe care au schimbat-o apoi, profitând de neatenţia angajatului, într-una cu valoare mult mai mică. Rest au primit, însă, de la prima bancnotă.
Paisprezece persoane private de libertate din Penitenciarul Oradea au devenit "lucrători în cultura plantelor", cu acte în regulă, după ce au absolvit un curs de calificare pe care l-au urmat chiar în instituţia de detenţie.
Doi orădeni au fost trimişi în judecată de procurori pentru înşelăciune, după ce, dându-se drept funcţionari ai Primăriei Oradea, au promis mai multor persoane că le vor vinde locuinţe, din fondul locativ al municipalităţii, la un preţ convenabil.
Procurorii orădeni au trimis în judecată un bihorean în vârstă de 25 de ani, care a vândut un imobil din Oradea fără să îi aducă la cunoştinţă cumpărătorului că acesta făcea obiectul unui proces. Clientul a plătit 14.000 de lei pentru o locuinţă care nu era liberă de sarcini.
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Bihor a organizat, ieri, un instructaj cu tema "Prevenirea şi combaterea corupţiei şi substituirii de persoane", destinat personalului angajat din cadrul Serviciilor Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor de pe raza judeţului. Potrivit conducerii direcţiei, în Bihor nu au existat în ultimii ani cazuri de corupţie dovedite, însă au fost situaţii de substituiri de persoane, prin inducerea în eroare a angajaţilor serviciilor locale.
