Cutremurul cu magnitudinea 6,2 din Kîrgîzstan a afectat peste 600 de locuinţe din sudul ţării, dintre care peste 200 au fost distruse, a anunţat joi serivicul de presă al Ministerului kîrgîz pentru Situaţii de Urgenţă, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.
Externe
Bulgaria are nevoie în continuare de monitorizare
Bulgaria are în continuare nevoie de monitorizare, a declarat purtătorul de cuvânt al CE. Bulgaria este îndemnată să continue strategia de reformă judiciară, se arată în raportul Comisiei Europene publicat ieri.
- 20 Iulie 2011
- Citeste
ElBaradei, favorit în cursa prezidenţială din Egipt
Mohamed ElBaradei este favorit în cursa prezidenţială din Egipt, conform unui sondaj de opinie realizat pe Facebook la cererea armatei. Studiul a fost realizat luna trecută.
- 20 Iulie 2011
- Citeste
Goran Hadzici a fost arestat ieri dimineaţă
Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, a anunţat că Goran Hadzici, ultimul fugar căutat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a fost arestat ieri dimineaţă.
- 20 Iulie 2011
- Citeste
Cel puţin 13 morţi şi peste 80 de răniţi în Uzbekistan
Cel puţin 13 persoane au fost ucise, iar alte peste 80 au fost rănite în Uzbekistan, într-un puternic cutremur care a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri în Kîrgîzstan şi Uzbekistan, a anunţat Ministerul uzbec pentru Situaţii de urgenţă.
- 20 Iulie 2011
- Citeste
Atac cu rachete în Afganistan
Două rachete au explodat, ieri, în apropierea locului unde se desfăşura o ceremonie de predare a atribuţiilor în materie de securitate, în estul Afganistanului, informează AFP.
- 19 Iulie 2011
- Citeste
Situaţia de la Fukushima, pe cale să se stabilizeze
Premierul japonez, Naoto Kan, a declarat ieri că situaţia de la centrala nucleară Fukushima este pe cale să fie controlată, aşa cum s-a prevăzut, la patru luni după declanşarea celui mai important accident din ultimii 26 de ani, relatează AFP.
- 19 Iulie 2011
- Citeste
CE va anula probabil, în iulie 2012, MCV pentru Bulgaria şi România
Comisia Europeană va anula, probabil, în iulie 2012, Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) prin care monitorizează progresele Bulgariei şi României în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne, relatează site-ul Novinite.com.
- 19 Iulie 2011
- Citeste
Al-Qaida va schimba strategia teroristă
Reţeaua teroristă al-Qaida probabil îşi va schimba strategia sub conducerea lui Ayman al-Zawahiri, concentrându-se mai mult pe atacarea obiectivelor americane şi occidentale din străinătate, afirmă oficiali americani, citaţi de Wall Street Journal.
- 19 Iulie 2011
- Citeste
Presupusul criminal de război nazist Sandor Kepiro a fost achitat
Presupusul criminal de război nazist ungar Sandor Kepiro, în vârstă de 97 de ani, a fost achitat de acuzaţia privind complicitate la comiterea de crime de război în Serbia în 1942, anunţă tribunalul din Budapesta, citat de AFP.
- 18 Iulie 2011
- Citeste


