Jurnalista Marie Colvin, ucisă în Siria săptămâna trecută, a murit în timp ce încerca să îşi recupereze pantofii, în timpul unui atac cu obuze. Marie Colvin, originară din New York, lucra pentru publicaţia britanică Sunday Times în momentul în care a fost ucisă în Siria.
Externe
Franţa, Italia şi Austria vor Serbia în UE. România pune condiţii
Franţa, Italia şi Austria pledează pentru acordarea statutului de ţară candidată la UE Serbiei, apreciind într-un e-mail trimis Înaltului Reprezentant UE pentru politică Externă Catherine Ashton că Belgradul a „îndeplinit condiţiile" stabilite în decembrie de liderii europeni.
- 24 Februarie 2012
- Citeste
Prietenii chinezi au repatriat în Coreea de Nord nouă refugiaţi
China a repatriat în Coreea de Nord nouă cetăţeni din această ţară pătrunşi ilegal pe teritoriul său, în pofida unor apeluri ale Coreei de Sud, care a îndemnat Beijingul să îi considere refugiaţi aflaţi sub protecţia convenţiilor internaţionale.
- 24 Februarie 2012
- Citeste
Obama îşi face planuri pentru încă un mandat
Preşedintele american Barack Obama a declarat că îi mai rămân cinci ani de petrecut la Casa Albă, omiţând să spună că, pentru aceasta, este nevoie ca mai întâi să fie reales, într-un interviu consacrat imigraţiei, difuzat de un post de radio american în limba spaniolă.
- 24 Februarie 2012
- Citeste
Poliţist american de origine română împuşcat la Washington
Un agent de origine română al poliţiei statului Washington a fost împuşcat mortal, joi dimineaţă, de un infractor aflat la volanul unui autovehicul, pe care îl oprise pentru un control pe autostradă şi care apoi s-a sinucis, relatează Seattle Times în ediţia electronică.
- 24 Februarie 2012
- Citeste
Un zbor al lui Obama costă SUA 179.750 de dolari
Costurile deplasării cu aeronava prezidenţială americană Air Force One se ridică la 179.750 de dolari pentru o oră de zbor, în anul fiscal 2012, a declarat maiorul Michelle Lai, pentru ABC News.
- 24 Februarie 2012
- Citeste
Tot mai mulţi români sunt expulzaţi din Olanda
Serviciul olandez de imigraţie a ordonat anul trecut expulzarea a 230 de cetăţeni europeni, majoritatea polonezi, români şi lituanieni, faţă de 150 în 2010, relatează vineri publicaţia Volkskrant.
- 24 Februarie 2012
- Citeste
Accident feroviar groaznic în Argentina - Zeci de morţi şi sute de răniţi
Bilanţul accidentului feroviar produs miercuri la o gară din centrul capitalei Argentinei a ajuns la 50 de morţi şi 675 de răniţi, multe dintre victime fiind extrase prin acoperişul vagoanelor transformate în mormane de fier în urma impactului.
- 23 Februarie 2012
- Citeste
Ca pe timpul tovarăşilor - Putin lansează „bătălia pentru Rusia"
Premierul rus Vladimir Putin, considerat favorit în alegerile prezidenţiale din 4 martie, s-a arătat combativ joi, afirmând în faţa celor 130 de mii de susţinători ai săi reuniţi la Moscova că „bătălia pentru Rusia continuă" şi că nu va lăsa pe nimeni să se amestece în afacerile ţării.
- 23 Februarie 2012
- Citeste
Marea Britanie - Nevasta fostului premier, interceptată la SMS
Soţia fostului premier britanic Tony Blair, Cherie Blair, a declanşat o procedură judiciară pentru interceptarea mesageriei telefonului său, a anunţat miercuri avocatul acesteia, presa scriind că plângerea vizează grupul media al lui Rupert Murdoch.
- 23 Februarie 2012
- Citeste


