Un număr tot mai mare de parlamentari caută ajutor pentru probleme legate de consumul de alcool, în contextul în care Parlamentul a declanşat o ofensivă împotriva "culturii băutului" la Westminster, a anunţat John Bercow, speakerul Camerei Comunelor.
Externe
Bulgarii pleacă de la sate
Numărul satelor bulgare rămase fără nici un locuitor a crescut cu două în ultimele zece luni ale anului 2011, consolidând imaginea unei depopulări a zonelor rurale din Bulgaria.
- 08 Mai 2012
- Citeste
Susţinere pentru campania lui Obama
Miliardarul George Soros vrea să doneze un milion de dolari unui "super PAC" ce susţine indirect candidatura lui Barack Obama, în contextul în care grupări similare pro-republicane vor să cheltuiască sute de milioane pentru înfrângerea acestuia.
- 08 Mai 2012
- Citeste
Putin a preluat valiza nucleară
Preşedintele rus Vladimir Putin a preluat, imediat după învestirea în funcţie, valiza nucleară, care îi permite să controleze arsenalul nuclear al ţării sale, au anunţat agenţiile ruse.
- 07 Mai 2012
- Citeste
Putin pentru a treia oară preşedinte al Rusiei
Vladimir Putin a depus jurământul luni pe Constituţia rusă, redevenind astfel preşedintele Rusiei, pentru un al treilea mandat, la patru ani după ce a fost nevoit să renunţe la acest post pentru a fi prim-ministru.
- 07 Mai 2012
- Citeste
Român în noul guvern francez
Un politician socialist cu origini române, Pierre Moscovici, ar putea ocupa postul de prim-ministru sau o funcţie de ministru în Guvernul noului preşedinte francez Francois Hollande.
- 07 Mai 2012
- Citeste
În Grecia - CE doreşte respectarea regulilor
Comisia Europeană se aşteaptă ca viitorul Guvern grec să respecte angajamentele asumate de Atena în cadrul planului de relansare a ţării, afirmă purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar.
- 07 Mai 2012
- Citeste
Franţa are un nou preşedinte
Preşedintele ales al Franţei, Francois Hollande, a obţinut 51,62 la sută din voturile exprimate, faţă de 48,38 de procente cât a obţinut Nicolas Sarkozy, potrivit rezultatelor finale anunţate luni de Ministerul de Interne.
- 07 Mai 2012
- Citeste
Sarkozy şi Hollande, la vot
Candidatul socialist François Hollande a votat duminică dimineaţă în scrutinul prezidenţial din Franţa, în care este favorit. Acesta a fost urmat, în jurul prânzului de preşedintele-candidat Nicolas Sarkozy şi soţia sa, Carla Bruni, care au votat la Paris.
- 06 Mai 2012
- Citeste
În sfârşit, proces în cazul atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001
Cei cinci islamişti acuzaţi de organizarea atentatelor din 11 septembrie 2001, inclusiv Khaled Sheikh Mohammed, au fost aduşi la sediul instanţei din Guantanamo unde urmează să fie puşi oficial sub acuzare.
- 06 Mai 2012
- Citeste


