Regina Elizabeth a II-a a participat sâmbătă, alături de lideri politici britanici, la ceremoniile organizate în Marea Britanie pentru comemorarea a 100 de ani de la bătălia din Gallipoli, din timpul Primului Război Mondial.
Externe
Ciprioţii turci şi-au ales un nou preşedinte - Rezultatele vor fi oficiale azi
Ciprioţii turci au participat ieri la cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, pentru a-şi alege un lider între actualul preşedinte conservator şi un candidat de stânga care a promis că va relua negocierile de pace privind insula divizată.
- 26 Aprilie 2015
- Citeste
România, pe locul al 86-lea în topul celor mai fericite ţări de lume - Raportul Mondial al Fericirii
România ocupă locul al 86-lea în topul celor mai fericite ţări din lume, potrivit Raportului Mondial al Fericirii pe 2015 (World Happiness Report 2015) realizat cu sprijinul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), clasament în care Elveţia ocupă primul loc.
- 24 Aprilie 2015
- Citeste
Victimele genocidului comis de Turcia - Canonizate de Biserica Armeană
Biserica Armeană i-a canonizat pe cei 1,5 milioane de armeni masacraţi de forţele otomane în urmă cu 100 de ani, pe fondul refuzului Turciei de a recunoaşte genocidul armean.
- 24 Aprilie 2015
- Citeste
Vastă operaţiune a poliţiei italiene împotriva unei celule Al-Qaida - Terorişti în Sardinia
Autorităţile italiene au efectuat ieri dimineaţa raiduri în şapte provincii, vizând o "reţea teroristă islamistă" afiliată Al-Qaida, inclusiv la cartierul general al acesteia, pe Insula Sardinia, potrivit poliţiei, care a anunţat o operaţiune "vastă", prima de acest fel.
- 24 Aprilie 2015
- Citeste
David Petraeus condamnat după ce a dat informaţii amantei sale - Fost director al CIA, condamnat
Fostul director CIA, generalul de patru stele David Petraeus, fost comandant al forţelor americane în Irak şi Afganistan, a fost condamnat la plata unei amenzi de 100.000 de dolari şi la doi ani închisoare cu suspendare pentru scurgeri de informaţii către amanta sa, relatează Eurones.
- 24 Aprilie 2015
- Citeste
Corpul liderului comunist arată tot mai bine - Secretul îmbălsămării lui Lenin
Tehnicile de îmbălsămare pentru conservarea cadavrelor sunt folosite de mii de ani de oameni, dar nimic nu se compară cu experimentul rusesc care durează deja de 90 de ani privind păstrarea corpului lui Vladimir Ilici Lenin, scrie revista Scientific American într-un articol dedicat subiectului.
- 24 Aprilie 2015
- Citeste
Conflictul din Ucraina amplifică riscul epidemic - Milioane de copii expuşi unor boli grave
Ucraina riscă să se confrunte cu prima epidemie de poliomielită înregistrată în Europa în ultimele decenii, avertizează specialişti, precizând că milioane de copii ar putea fi afectaţi de boli infecţioase grave, posibil letale, precum rujeola, difteria şi rubeola, informează revista Newsweek.
- 23 Aprilie 2015
- Citeste
Un radar de tip 3D va fi instalat în sud, în iulie - Radar NATO în Ungaria
NATO urmează să instaleze în iulie în Ungaria un radar de tip 3D, în apropiere de satul Medina (sud), scrie ziarul Nepszabadsag în ediţia de joi, citat de MTI.
- 23 Aprilie 2015
- Citeste
Trezit din amnezie, Ion Iliescu aruncă „bomba" peste România - Scandalul închisorilor CIA
Ion Iliescu afirmă, într-un interviu acordat Der Spiegel, că el a aprobat „în principiu", în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale, scrie Der Spiegel.
- 23 Aprilie 2015
- Citeste


