Peste 25.000 de persoane, potrivit organizatorilor, şi 5.000, potrivit poliţiei, au participat, sâmbătă la marşul pentru unirea Republicii Moldova cu România, la 203 ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia, relatează presa de la Chişinău.
Externe
Fostul preşedinte egiptean a primit cea mai dură pedeapsă - Mohamed Morsi, condamnat la moarte
Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost condamat la moarte, sâmbătă, de un tribunal din Cairo pentru rolul său într-o evadare din închisoare în masă în timpul revoltelor din 2011 care au dus la îndepărtarea de la putere a lui Hosni Mubarak, relatează CNN.
- 17 Mai 2015
- Citeste
Manuel Valls, împotriva unor cote pentru imigranţi - Vrea o distribuire echitabilă
Premierul francez, Manuel Valls, a afirmat că solicitanţii de azil ar trebui distribuiţi mai echitabil între statele membre UE şi s-a declarat împotriva introducerii unor cote pentru imigranţi.
- 17 Mai 2015
- Citeste
Militanţii se infiltrează printre imigranţi - SI ajunge cu barca în Europa
Traficanţii ascund militanţi ai Statului Islamic în bărci pline cu imigranţi care se îndreaptă către Europa pe Marea Mediterană, a declarat un consilier al Guvernului libian, Abdul Basit Haroun, citat de BBC News Online.
- 17 Mai 2015
- Citeste
Reţeaua teroristă Stat Islamic în ofensivă - Au atacat oraşul irakian Ramadi
Reţeaua teroristă Stat Islamic a lansat o ofensivă de amploare împotriva serviciilor de securitate irakiene staţionate în oraşul Ramadi, situat în centrul Irakului, anunţă guvernatorul regional, Suhaib Al-Rawi, citat de CNN.
- 15 Mai 2015
- Citeste
Papa Francisc a acceptat invitaţia de a vizita România - Iohannis, în vizită la Vatican
Vaticanul salută întrevederea "cordială" dintre Papa Francisc şi preşedintele Klaus Iohannis, desfăşurată ieri, precizând că relaţiile bilaterale sunt marcate de o "colaborare fructuoasă", la fel ca şi cele dintre instituţiile statului român şi comunitatea catolică.
- 15 Mai 2015
- Citeste
Rusia, China şi India - În exerciţii militare comune
Rusia va desfăşura în al doilea semestru al acestui an cinci exerciţii militare comune cu China, India, Mongolia şi foste republici sovietice care nu sunt membre NATO, a anunţat miercuri Kremlinul.
- 15 Mai 2015
- Citeste
Cannes: Filmul lui Radu Muntean, lăudat de cele mai prestigioase publicaţii cinematografice americane
"Un etaj mai jos", de Radu Muntean, selectat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, beneficiază de critici elogioase, editorii The Hollywood Reporter afirmând că pelicula "este puternică, tăioasă şi revoluţionară", în timp ce Variety spune că "este un anti-thriller captivant".
- 15 Mai 2015
- Citeste
UNITER: "Timpul nebunilor", de Stela Giurgeanu, desemnată "Cea mai bună piesă românească a anului 2014"
Textul "Timpul nebunilor", de Stela Giurgeanu, a câştigat concursul de dramaturgie "Cea mai bună piesă românească a anului 2014".
- 14 Mai 2015
- Citeste
Suveranul pontif va denunţa inechităţile capitalismului - Primul Papă în Congresul american
Papa Francisc va denunţa inechităţile capitalismului, în timpul unei vizite în Statele Unite din luna septembrie, când va deveni primul papă care se va adresa Congresului, potrivit celui mai apropiat consilier al său, cardinalul Oscar Andres Rodriguez Maradiaga, relatează Bloomberg.
- 14 Mai 2015
- Citeste


