Garda Civilă spaniolă a arestat 38 de români cu vârste cuprinse între 21 şi 39 de ani, aparent membrii unei aceleiaşi bande, acuzaţi de comiterea a peste 60 de furturi din locuinţe, baruri şi supermagazine din mai multe provincii spaniole, relatează Europa Press în pagina electronică.
Externe
Atentat în oraşul irakian Kirkuk
Cel puţin şapte persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, într-un atentat cu maşină-capcană care îl viza pe comandantul poliţiei rutiere din oraşul Kirkuk, situat în nordul Irakului, a anunţat poliţia, citată de Reuters.
- 12 Octombrie 2007
- Citeste
Mişcare de protest naţională a profesorilor bulgari
Traficul rutier din centrul Sofiei a fost perturbat, ieri, după ce mai multe bulevarde şi străzi au fost închise din cauza protestului naţional al profesorilor bulgari, în condiţiile în care 96 la sută dintre cadrele didactice din această ţară sunt în grevă, relatează site-ul Novinite.com.
- 12 Octombrie 2007
- Citeste
Raportul privind reforma compoziţiei PE, aprobat
Raportul privind reforma compoziţiei Parlamentului European a fost adoptat, ieri, în plenul Parlamentului European. Documentul, ai cărui co-raportori sunt Adrian Severin (PSE) şi Alain Lamassoure (PPE-DE), a fost adoptat cu 378 de voturi "pentru" şi 154 de voturi "împotrivă". Reducerea mandatelor naţionale în legislativul european va avea loc începând cu legislatura 2009-2014.
- 12 Octombrie 2007
- Citeste
Planuri pentru viitorul lui Putin
Pentru preşedintele rus Vladimir Putin, al cărui mandat în fruntea statului expiră în martie 2008 şi care nu va mai candida, există posibilitatea să fie din nou preşedinte al Rusiei, la doar un an după alegerile prezidenţiale. Există informaţii potrivit cărora foşti membri ai KGB îl vor obliga sau mai bine zis susţine pe Vladimir Putin să revină în fotoliul de la Kremlin.
- 10 Octombrie 2007
- Citeste
Iranienii, interesaţi de un serial televizat despre Holocaust
Un serial pe tema Holocaustului, care ilustrează o poveste de dragoste dintre o evreică şi un iranian, beneficiază de un mare succes în Republica Islamică, al cărei preşedinte a cerut "ştergerea de pe hartă" a Israelului şi a refuzat să recunoască Holocaustul, relatează AFP.
- 10 Octombrie 2007
- Citeste
Un avion cu zece pasageri la bord, dispărut într-o zonă muntoasă
Echipaje aviatice americane au declanşat o acţiune de salvare după ce, duminică, un avion cu zece pasageri la bord a dispărut, existând suspiciunea că s-a prăbuşit în zona lanţului muntos din statul Washington, a informat un oficial, citat de Reuters.
- 10 Octombrie 2007
- Citeste
Japonia îşi reînnoieşte sancţiunile împotriva Coreei de Nord
Japonia şi-a reînnoit ieri sancţiunile împotriva Coreei de Nord pe o perioadă de şase luni, pentru a continua presiunile faţă de Phenian în vederea rezolvării problemei cetăţenilor japonezi răpiţi de agenţii comunişti în urmă cu peste 20 de ani, au anunţat surse oficiale, citate de AFP.
- 10 Octombrie 2007
- Citeste
Zeci de mafioţi au fost arestaţi în Italia
Poliţiştii italieni au arestat, marţi, zeci de persoane bănuite că fac parte din mafia siciliană, în cadrul unei operaţiuni legate de cazul uciderii unui membru al clanului Cosa Nostra, relatează Reuters.
- 10 Octombrie 2007
- Citeste
Iuşcenko aşteaptă propuneri pentru Guvern
Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a convocat ieri partidele parlamentare pentru discuţii pe tema formării unui Guvern, şi le-a cerut să prezinte propuneri pentru o coaliţie guvernamentală şi un premier până la sfârşitul săptămânii, relatează Reuters.
- 09 Octombrie 2007
- Citeste


