O mie de ouă încondeiate au fost oferite, miercuri, membrilor Parlamentului European, funcţionarilor europeni precum şi românilor din diaspora de la Strasbourg, într-un eveniment de promovare a tradiţiilor româneşti de Paşti, organizat de europarlamentarul Maria Petre.
Externe
Victimele unui infarct, tratate cu propriile celulă suşă
Medicii britanici au reuşit să trateze, în premieră, marţi, doi pacienţi care au suferit un infarct, injectându-le în inimă celule suşă extrase din măduva lor osoasă de la şold, informează dailymail.co.uk.
- 25 Aprilie 2008
- Citeste
Mihail Saakaşvili acuză Rusia
Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, acuză Rusia că încurajează actele de purificare etnică din regiunea separatistă Abhazia, relatează Kommersant în ediţia online.
- 25 Aprilie 2008
- Citeste
Javier Solana, în cărţi
Javier Solana are din ce în ce mai multe şanse să fie, cel puţin pentru câteva luni, primul titular al viitorului post de Înalt reprezentant UE pentru Politică Externă, funcţie creată prin noul Tratat european, afirmă surse diplomatice citate de AFP.
- 25 Aprilie 2008
- Citeste
Primăria Moscovei interzice paradele homosexualilor
Primăria Moscovei a anunţat miercuri că nu va autoriza parade ale homosexualilor în acest an, deoarece astfel de manifestaţii anterioare s-au soldat cu o serie de violenţe şi arestări, relatează AFP.
- 25 Aprilie 2008
- Citeste
Un comandant al-Qaida cere încetarea atacurile în Pakistan
Un comandant care are legături cu al-Qaida le-a cerut militanţilor săi să înceteze atacurile din Pakistan, după ce noul Guvern a demarat negocieri de pace "secrete", a anunţat joi un oficial guvernamental, relatează Reuters.
- 25 Aprilie 2008
- Citeste
Monument în memoria lui Boris Elţîn
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a inaugurat, ieri, un monument în memoria fostului lider de la Kremlin, Boris Elţîn, la exact un an de la moartea politicianului.
- 24 Aprilie 2008
- Citeste
Hillary Clinton a câştigat alegerile primare din Pennsylvania
Hillary Clinton, candidat la învestitura democrată pentru Casa Albă, a câştigat alegerile primare din Pennsylvania cu un avans de aproape zece procente faţă de rivalul său Barack Obama, potrivit primelor rezultate date publicităţii după scrutinul care a avut loc marţi, informează AFP.
- 24 Aprilie 2008
- Citeste
Mii de pelerini în Ţara Sfântă
Autorităţile israeliene au luat măsuri excepţionale de securitate pentru a preveni un eventual incident în Saptămâna Mare, când zeci de mii de pelerini din lumea întreagă vin în Ţara Sfântă pentru Paştele ortodox.
- 24 Aprilie 2008
- Citeste
Italia ar putea reintroduce vizele
Noua coaliţie care a venit la putere în Italia ar putea reintroduce vizele pentru români. Ba mai mult, apropiaţii viitorului premier Silvio Berlusconi spun că ar putea aduce în discuţie în cadrul Uniunii Europene legile privind libera circulaţie. Italienii vor măsuri drastice, ca răspuns la agresiunea comisă de românul Ioan Rus.
- 24 Aprilie 2008
- Citeste


