Violenţele etnice izbucnite duminică la Urumqi, capitala regiunii chineze Xinjiang, s-au soldat cu 140 de morţi şi 828 de răniţi , a anunţat luni un purtător de cuvânt al Guvernului, iar sute de persoane au fost arestate, a afirmat agenţia China Nouă, transmite AFP.
Externe
Jadranka Kosor, prima femeie desemnată premier al Croaţiei
Aproximativ 10.000 de delegaţi ai Comunităţii Democratice Croate (HDZ, partid conservator aflat la putere) au ales ca preşedinte, în unanimitate şi pentru prima dată, o femeie, Jadranka Kosor, după demisia liderului lor, fostul premier Ivo Sanader, transmite AFP. Vizibil emoţionată, Kosor, în vârstă de 56 de ani, fostă jurnalistă devenită politician, îi succede mentorului său Ivo Sanader la conducerea HDZ şi a Guvernului, funcţie în care a fost desemnată vineri de şeful statului.
- 06 Iulie 2009
- Citeste
Phenianul a efectuat şase tiruri cu rachetă, de Ziua Statelor Unite
Coreea de Nord a efectuat sâmbătă şase tiruri experimentale de rachete cu rază scurtă de acţiune, a anunţat Statul Major al armatei sud-coreene, la două zile după teste identice şi într-un moment în care Statele Unite se pregăteau să-şi sărbătorească Independenţa, la 4 iulie, relatează AFP.
- 06 Iulie 2009
- Citeste
Ploile torenţiale din China au provocat moartea a 15 persoane
Cel puţin 15 persoane au murit şi peste 400.000 au fost evacuate în sudul Chinei, unde ploile torenţiale au provocat importante inundaţii.
- 06 Iulie 2009
- Citeste
Barack Obama vrea o relaţie "de la egal la egal" cu Rusia
Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că vrea să construiască împreună cu Rusia, pe care o respectă, o relaţie "de la egal la egal", într-un interviu acordat postului rus de televiziune Vesti, difuzat sâmbătă, relatează AFP.
- 06 Iulie 2009
- Citeste
Peste 200 de persoane, arestate în timpul manifestaţiei extremei-drepte din Budapesta
Peste 200 de persoane au fost arestate în timpul dispersării unei manifestaţii neautorizate a extremei-drepte, sâmbătă seara, la Budapesta, a anunţat duminică poliţia naţională, care a menţionat că 17 persoane au fost rănite uşor.
- 06 Iulie 2009
- Citeste
Lupte violente în sudul Afganistanului
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Statele membre UE au decis convocarea diplomaţilor iranieni
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Bulgaria - Numeroase tentative de cumpărare a voturilor
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Oraşul l'Aquila va deveni "capitala lumii"
- 04 Iulie 2009
- Citeste


