Armata americană prevede să-şi sporească stocul de armament depozitat pe teritoriul israelian, aşa cum autorizează un acord finalizat în decembrie cu Israelul, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al Pentagonului, Shawn Turner, citat de AFP.
Armata americană prevede să-şi sporească stocul de armament depozitat pe teritoriul israelian, aşa cum autorizează un acord finalizat în decembrie cu Israelul, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al Pentagonului, Shawn Turner, citat de AFP.
Organizaţiile ce militează pentru apărarea drepturilor omului şi foştii deţinuţi au protestat luni la Washington faţă de faptul că centrul de detenţie de la Guantanamo este în continuare deschis, la opt ani de la sosirea primilor 21 de deţinuţi, relatează AFP.
Condiţiile din închisorile din Indonezia pot fi foarte confortabile, unele celule fiind dotate cu canapele, televizoare cu ecran plat, sală de karaoke şi căzi de baie, potrivit unor fotografii cu "celulele de lux" care au pus autorităţile într-o situaţie stânjenitoare, relatează AFP.
Forţele de securitate irakiene înconjurau, ieri, porţiuni mari din Bagdad şi efectuau percheziţii amănunţite, după primirea unor informaţii privind prezenţa unor vehicule-capcană, au declarat surse de securitate, citate de AFP. Potrivit purtătorului de cuvânt al comandamentului militar al capitalei, Qassem Atta "au luat măsuri preventive în cadrul unei operaţiuni de căutare în majoritatea cartierelor din Bagdad, care împiedică circulaţia".
Primul ministru al Turciei a acuzat ieri Israelul de ameninţarea păcii în regiune şi de utilizarea forţei disproporţionate împotriva palestinienilor, informează AP. Premierul Recep Tayyip Erdogan a cerut Israelului să stopeze violarea spaţiului aerian şi a apelor teritoriale aparţinând Libanului.
Premierul nord-irlandez, Peter Robinson, va renunţa la funcţie timp de şase săptămâni, pentru a încerca să îşi reabiliteze numele, în urma scandalului provocat de o legătură extraconjugală a soţiei acestuia, a anunţat ieri, la Belfast, preşedintele Parlamentului regional, citat de AFP.
Social-democratul Ivo Josipovici a fost ales duminică preşedinte al Croaţiei, potrivit rezultatelor aproape definitive ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, prezentate de Comisia Electorală Centrală, informează AFP.
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, din Marea Britanie, şi-a stabilit ca prioritate să facă astfel încât "vocea Europei" să fie ascultată în lume, potrivit unei declaraţii, ieri, în cadrul unei audieri în faţa deputaţilor europeni, relatează AFP.
Şase soldaţi ai Forţei internaţionale a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan (ISAF) au fost ucişi ieri, în operaţiuni separate produse în sudul şi estul Afganistanului, au indicat surse militare aliate, citate de AP şi AFP.
Un atentat cu explozibil, care nu s-a soldat cu victime, a fost comis sâmbătă în centrul Atenei, în apropierea mormântului soldatului necunoscut, în faţa Parlamentului grec, luat pentru prima dată în vizor de extremişti, a declarat o sursă din poliţie, citată de AFP.
