Primul deponeu ecologic de depozitare a gunoaielor din Bihor a fost inaugurat, ieri, în prezenţa ministrului Mediului, Sulfina Barbu. Prezenţa domniei sale în Oradea este strâns legată de proiectele de mediu pe care executivul local le-a demarat în municip
Eveniment
Instanţa pune capăt grevei feroviarilor
După 23 de zile, Curtea de Apel Bucureşti a decis, ieri, că greva generală declanşată de mecanicii de locomotivă şi angajaţii din depourile CFR este ilegală, astfel că protestul - declanşat în 8 iunie şi aflat în cea d
- 01 Iulie 2005
- Citeste
Dezbatere pentru dezvoltarea infrastructurii şi turismului în Ardeal
În Sala Mare a Consiliului Judeţean Bihor are loc, azi, începând de la ora 11.00, dezbaterea "Ardealul - un pilot pentru dezvoltarea României", organizată de deputatul liberal Cornel Popa. Întâlnirea se doreşte a fi un prilej de consultare &
- 01 Iulie 2005
- Citeste
Serbările Cetăţii Oradea
Prima ediţie a Serbărilor Cetăţii va debuta la Oradea, mâine, 1 iulie, de la ora 18.00, cu un scurt concert simfonic, urmat, la ora 19.00, de concertele trupelor Blackbeers, Hara şi Nightloosers. Seara se va încheia la ora 21.30, cu discotecă în aer
- 30 Iunie 2005
- Citeste
Păşunea Mierlău, transformată în câmp de război
Ieri, pe raza comunei Hidişelu de Sus, în locul numit "Păşunea Mierlău", s-a desfăşurat o acţiune de distrugere prin explozie provocată a muniţiilor neexplodate (proiectile, bombe, grenade, cartuşe), descoperite şi ridicate de căt
- 29 Iunie 2005
- Citeste
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, în vizită de lucru la Oradea
Quinton Quayle, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a efectuat, ieri, o vizită de lucru în municipiul Oradea, în cadrul căreia a avut mai multe întâlniri cu autorităţile publice locale, dar şi cu conducerea Inspectoratului Judeţean
- 29 Iunie 2005
- Citeste
Servicii de planificare familială pentru familiile sărace
Mălina POP Ieri, la Hotelul Dacia Continental din Oradea, a fost semnat un protocol încheiat între 14 instituţii: nouă de stat şi cinci ONG-uri, în vederea unei colaborări pentru creşterea accesului populaţiei sărace la serviciile medica
- 29 Iunie 2005
- Citeste
Groapa de gunoi, inaugurată în prezenţa Ministrului Mediului
Ministrul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Sulfina Barbu, se va afla mâine într-o vizită în municipiul Oradea, unde va participa la inaugurarea primului depozit ecologic de deşeuri menajere şi asimilate din România. Cu această ocazie, repreze
- 29 Iunie 2005
- Citeste
Un avion s-a prăbuşit în timpul unei aterizări forţate
La un pas de tragedie pe Aeroportul Oradea Doi bărbaţi au fost la un pas de a-şi pierde viaţa, duminică seara, după ce avionul YR-6126 în care se aflau s-a prăbuşit pe Aeroportul Oradea. Cei doi efectuau un exerciţiu de zbor, când avionul
- 28 Iunie 2005
- Citeste
"Gala diplomelor" absolvenţilor de la Design Vestimentar
Platoul din faţa Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea a găzduit, duminică seara, "Gala diplomelor", eveniment deja consacrat, care s-a dorit a fi un moment de bilanţ al activităţii absolvenţilor de la specializarea Design Vestimentar, din cadr
- 28 Iunie 2005
- Citeste


