Au venit, au săpat, au plecat... Peste 500 de angajaţi din judeţele Cluj, Bihor şi Sălaj ai companiei americane Bechtel, care execută lucrările la Autostrada Transilvania, sunt disponibilizaţi începând de ieri, procedura urmând să f
Eveniment
Cinci alpinişti orădeni, cuceritori ai Alpilor
Alpiniştii orădeni s-au întors recent din Expediţia "Matterhorn 2005", din inima Alpilor, unde au escaladat, în perioada 14-26 august, două vârfuri: Matterhorn - Elveţia (4476 m), recunoscut drept emblemă a alpinismului, şi GrossGlockner - A
- 02 Septembrie 2005
- Citeste
"Zilele Diosigului", la a IX-a ediţie
Consiliul Local al comunei Diosig, prin cel mai autorizat reprezentant, dl. Bacso Laszlo Endre, primarul comunei, ne invită să petrecem momente de bucurie şi relaxare la "Zilele Diosigului", manifestare ajunsă la a IX-a ediţie. Depăşindu-şi caracterul
- 27 August 2005
- Citeste
"Un şef de instituţie trebuie să facă dovada profesionalismului şi nu a apartenenţei politice"
În aceste zile, în staţiunea Băile Felix, a avut loc o reuniune de lucru a directorilor executivi din 11 oficii judeţene pentru protecţia consumatorilor din nord-vestul ţării. La eveniment a luat parte şi preşedintele Autorităţii Na
- 27 August 2005
- Citeste
"Incoruptibili" au descins în Vama Borş
Pentru eradicarea corupţiei, Inspectorul general al IGPF, Nelu Pop, s-a aflat ieri, la Oradea, pentru a pune în aplicare una dintre măsurile menite de a combate corupţia în rândul personalului propriu. Astfel, începând de ieri, în incinta fie
- 27 August 2005
- Citeste
Paraschiva Cărbunar, la "Etno TV"
Interpreta de muzică populară Paraschiva Cărbunar, născută în judeţul Alba, dar bihoreancă prin căsătorie, va putea fi urmărită duminică, 28 august, între orele 17.00-18.30, la Televiziunea "Etno", în cadrul emisiunii
- 27 August 2005
- Citeste
"65 de ani de la tragedia naţională din 1940"
Universitatea din Oradea, Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Bihor Filiala Bihor, Comisia Română de Istorie Militară, Asociaţia Naţională "Cultul Eroilor" - Filiala Bihor, Garnizoana Oradea - Cercul Militar şi Asociaţia Ofiţe
- 27 August 2005
- Citeste
Expoziţie internaţională de frumuseţe canină
La Oradea, La fel ca în fiecare an, expoziţia chinologică de frumuseţe Duplex Oradea-Debreţin va avea loc în şanţul Cetăţii Oradea, sâmbătă, 27 august, între orele 10.00-15.00, în organizarea Asociaţiei Chi
- 26 August 2005
- Citeste
Sărbătoarea oraşului Nucet
Locuitorii din Nucet vor îmbrăca haine de sărbătoare, duminică, 28 august, cu ocazia primei ediţii a Zilelor oraşului. Primirea invitaţilor va avea loc de la ora 12.00, urmată, la ora 13.00, de o slujbă religioasă şi depuneri de coroan
- 25 August 2005
- Citeste
Animal X - în concert la "Zilele comunei Diosig"
Primăria comunei Diosig organizează, în perioada 27-28 august, "Zilele comunei Diosig". Deschiderea oficială a manifestării, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie, va avea loc sâmbătă, de la ora 16.30. Până atunci, însă, &ici
- 25 August 2005
- Citeste


