Azi, începând de la ora 17.00, filiala PRM Bihor organizează, la sediul partidului, strada Patrioţilor nr. 2-4, o sesiune ştiintiţică dedicată zilei de 1 Decembrie 1918, momentul istoric al făuririi României Mari. Cu acest prilej, vor susţine comunicări: prof.
Eveniment
Depuneri de coroane la monumentul eroilor francezi
Mâine, Fundaţia Franco-Română, din Oradea, organizează o serie de manifestări cu ocazia celebrării a nouă ani de la dezvelirea Monumentului închinat eroilor francezi. Astfel, la ora 13.00, va avea loc ceremonia depunerii de coroane la monument, iar de la ora 14.00, la
- 29 Noiembrie 2005
- Citeste
Primul Crăciun fără ghirlande pe Corso
Neseriozitatea, lipsa de profesionalism şi lentoarea cu care angajaţii firmei maghiare Keviep au executat lucrările pe Corso produce victime colaterale chiar şi după finalizarea lucrării. După ce şantierul şi tranşeele create în perimetrul zonei pietonale i-a
- 29 Noiembrie 2005
- Citeste
Revelion fără petarde şi pocnitori
Obiectele pirotehnice vor putea fi folosite doar în zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie, în acest an fiind interzisă persoanelor fizice folosirea petardelor şi a pocnitorilor, iar vânzarea obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice este p
- 29 Noiembrie 2005
- Citeste
30 de minute în... Infern Orădean salvat de medici din apele Crişului Repede
Scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana au acţionat, ieri, aproape o jumătate de oră în apropierea Podului Ferdinand, din municipiul Oradea, pentru a scoate la suprafaţă un bărbat care a ajuns în apele Crişului Repede,
- 25 Noiembrie 2005
- Citeste
"Avem datoria să oferim copiilor ce este mai bun"
Sâmbătă, Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF), în colaborare cu Primăria municipiului Oradea şi OTL-RA, a organizat o amplă acţiune dedicată Zilei Universale a Drepturilor Copilului. Intitulată sugestiv "Tramvaiul copilăriei", a
- 21 Noiembrie 2005
- Citeste
Festivalul Teatrului Scurt şi-a ridicat cortina: "Şcoala de la Bulandra", aplaudată la scenă deschisă
Deschiderea oficială a celei de-a XV-a ediţii a Festivalului de Teatru Scurt a avut loc aseară, în Sala Mare a Teatrului de Stat Oradea. Prima piesă a competiţiei a aparţinut Teatrului Bulandra, care a adus pe scena orădeană tragi-comedia "Sorry", de Aleksandr Galin,
- 21 Noiembrie 2005
- Citeste
Cea mai amplă razie organizată de IPJ Bihor în ultimii ani
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a organizat în noaptea de vineri spre sâmbătă o razie în municipiul Oradea, cea mai amplă din ultimii ani. Activitatea, la care au participat peste 200 de poliţişti, jandarmi şi sociologi, a fost coordonată chiar de insp
- 14 Noiembrie 2005
- Citeste
Memoria lui Iosif - Silviu Fogoraşi, comemorată la doi ani de la moartea sa
Vineri s-au împlinit doi ani de la moartea primului român căzut pe frontul de luptă din Afganistan, bihoreanul Iosif - Silviu Fogoraşi. Cu această ocazie, în oraşul natal al sublocotenentului, au avut loc o serie de manifestări în memoria sa. Pe 11 noiembrie
- 14 Noiembrie 2005
- Citeste
Cu inimile înflăcărate de emoţie, pompierii militari au depus jurământul de credinţă
O nouă serie de 110 pompieri miltiari în termen, încorporaţi în această toamnă în Bihor, au depus sâmbătă jurământul. Acţiunea s-a desfăşurat simultan, în întreaga ţară, la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, iar
- 14 Noiembrie 2005
- Citeste


