Ieri, la Universitatea Agora, din Oradea, a avut loc inaugurarea Centrului de cercetare italo-român, singurul din România, înfiinţat în colaborare cu Institutul de Studii Politice "San Pio V" din Roma. La eveniment au fost prezente oficialităţi locale, prof. univ. dr. Miş
Eveniment
Acuzaţii şi martorii în cazul jafului maşinii Poştei se ameninţă reciproc
Ieri, la Tribunalul Bihor, a avut loc o nouă înfăţişare în procesul jafului maşinii Poştei comis la sfârşitul lunii august 2005, când doi bărbaţi au furat dintr-o maşină de transport valori un sac cu 350 milioane de lei. Oamenii legii au reţinut atunci
- 16 Mai 2006
- Citeste
Festivalul naturii Salcâmul -"doctorul" cu frunze verzi şi flori înmiresmate
Strada Corneliu Coposu nr.1, bloc BT 3, sc. C. Un bloc de şapte etaje flancat de un salcâm impunător. Orice persoană care îşi croieşte drum prin zonă nu are cum să nu fie atras de mirosul îmbietor al salcâmului sau, de ce nu, de aspectul deosebit pe care îl confer
- 15 Mai 2006
- Citeste
Dansuri spaniole pe scena Teatrului de Stat din Oradea
Sâmbătă seara, pe scena Teatrului de Stat din Oradea, a avut loc un spectacol susţinut de ansamblul "Coros y dansas" din oraşul Coslada (Spania), cu ocazia "Zilei Culturii spaniole". Evenimentul a fost organizat de către Primăria municipiului Oradea, în colaborare cu Casa
- 15 Mai 2006
- Citeste
15 Mai -O zi cu multiple semnificaţii
"Ziua medicului veterinar" A fost stabilită în cadrul Congresului Naţional de Medicină Veterinară, Sinaia, 25-28.10.1994. La 15 mai 1861 domnitorul Al. I. Cuza a semnat Decretul de înfiinţare a Şcoli de Artă Veterinară, care a funcţionat în cadrul Şcolii Na
- 15 Mai 2006
- Citeste
Fonduri europene pentru alimentările cu apă din Bihor
Şase oraşe din judeţul Bihor vor beneficia de fonduri europene pentru efectuarea unor lucrări de alimentare cu apă şi reabilitări, acordurile de împrumut urmând a fi semnate săptămâna aceasta, conform declaraţiilor secretarul de stat în cadrul Ministerului M
- 15 Mai 2006
- Citeste
Centrele medico-sociale, în suspans
Parlamentarii bihoreni au organizat, în cursul zilei de vineri, la Prefectură, o întâlnire cu directorii celor cinci centre medico- sociale bihorene pentru a le da posibilitatea acestora să-şi spună doleanţele în legătură cu instituţiile pe care le conduc în ac
- 15 Mai 2006
- Citeste
Începe vânătoarea celor care nu deţin poliţe RCA
Ministerul Administraţiei şi Internelor va transmite în următoarele trei săptămâni aproximativ 1,3 milioane de înştiinţări proprietarilor de autovehicule care nu sunt înregistraţi în bazele de date ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi R
- 15 Mai 2006
- Citeste
Direcţia Poliţiei Rutiere are un nou şef
Direcţia Poliţiei Rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Rutiere are un nou şef, începând de vineri, în urma concursului organizat după pensionarea fostului director. Comisarul şef Dumitru Jianu a fost numit în noua funcţie în urma concursului care a avut l
- 13 Mai 2006
- Citeste
Spitalul Clinic de Copii, botezat cu numele celui care i-a pus piatra de temelie
Ieri, Spitalul Clinic de Copii Oradea a fost botezat, primind numele celui care a fondat unitatea sanitară dată în funcţiune în 1969, dedicându-şi zeci de ani din viaţă pentru sănătatea copiilor, dr. Gavril Curteanu, stins din viaţă anul trecut, la vârsta de
- 13 Mai 2006
- Citeste


