Azi, între orele 12.00 - 15.00, circulaţia rutieră pe DN 1 între judeţele Cluj şi Bihor va fi oprită, în zona Piatra Craiului, drumul naţional urmând a fi blocat de două macarale care vor ridica un autotren răsturnat pe imobilul unei case în urma accidentului rutier mortal produs luni în zonă.
Eveniment
Fructele Toamnei orădene se revarsă astăzi în urbea de pe malul Crişului Repede
Cea de a XVI-a ediţie a Toamnei orădene debutează astăzi, cu peste 80 de evenimente, de la competiţii sportive până la manifestări culturale, spectacole folclorice şi concerte rock. În cele trei săptămâni de sărbătoare sunt aşteptate să urce pe scenă: Taxi, Desperado, Simplu, Loredana Groza, Direcţia V, Celelalte Cuvinte, precum şi celebra trupă britanică Uriah Heep. Scopul organizatorilor a fost de a pregăti un program amplu, care să fie pe placul tuturor orădenilor.
- 28 Septembrie 2007
- Citeste
Zilele municipiului Marghita
Primăria şi Consiliul Local Marghita organizează Zilele Marghitei, când se vor sărbători 40 de ani de când această localitate a fost declarată oraş. Deschiderea festivă va avea loc sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 18.30, pe scena din centrul municipiu
- 26 Septembrie 2007
- Citeste
Demnitari din Baden-Wurttemberg (re)descoperă... Grosswardein-ul
În cursul zilei de ieri, la Oradea a fost prezent pentru câteva ore împuternicitul federal şi membru al Parlamentului landului Baden-Wurttemberg, ministrul Wolfgang Reinhart. Acesta a fost însoţit în periplul său de către consulul Germaniei de la Timişoara şi
- 26 Septembrie 2007
- Citeste
Strategii de comunicare în sistemul judiciar românesc
Purtătorii de cuvânt ai instanţelor şi parchetelor din raza de competenţă a Curţii de Apel Oradea s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţii companiei de consultanţă Tempo Advertising, în cadrul unui proiect finanţat de Banca Mondială care vizează cr
- 26 Septembrie 2007
- Citeste
"Urmează calea inovaţiei"
Firma Ro et Co Internaţional în colaborare cu Scop Computers a găzduit, recent, la Oradea, o prezentare a ultimei generaţii de produse ale cunoscutei firme japoneze Toshiba. Desfăşurat sub deviza "Urmează calea inovaţiei", evenimentul IT Trek a adus în faţa orăde
- 26 Septembrie 2007
- Citeste
Sediu nou pentru Serviciul de paşapoarte
La sfârşitul acestei săptămâni, va fi inaugurat noul sediu al Serviciului de paşapoarte. Începând de luna viitoare, acesta va funcţiona în clădirea de pe strada Dunării nr. 2, vizavi de Spitalul Militar. Prefectul Mircea Ghitea a anunţat că sâmb
- 25 Septembrie 2007
- Citeste
Taxa de intrare în Spitalul Clinic Judeţean, suspendată
În urmă cu două săptămâni, după verificările efectuate de corpul de control al prefectului la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, Mircea Ghitea a trimis conducerii spitalului o recomandare de renunţare la perceperea taxei de intrare, considerată nelegală. Nep
- 25 Septembrie 2007
- Citeste
Ziarul Primăriei: Articole laudative şi pagini indescifrabile pe banii contribuabililor
Ceea ce se dorea a fi un simplu mijloc de informare a orădenilor despre evenimentele importante din viaţa urbei s-a transformat peste noapte într-un canal de propagandă, un simplu mijloc de manipulare a opiniei publice, un loc în care mai marii Primăriei îşi revărsau f
- 25 Septembrie 2007
- Citeste
Ediţie de succes a festivalului folcloric din Valea Cerului
Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR), Primăria Suplacu de Barcău şi Ministerul Culturii şi Cultelor au organizat, la finele săptămânii trecute, ediţia a III-a a Festivalului folcloric internaţional al slovacilor. Evenimentul s-a desf
- 24 Septembrie 2007
- Citeste


